Google anunță ștergerea conturilor inactive. Ce trebuie să faci pentru a nu pierde datele Gmail și Google Photos

17.05.2023
Google anunță ștergerea conturilor inactive. Ce trebuie să faci pentru a nu pierde datele Gmail și Google Photos

Prezentată ca o măsură de securitate pentru prevenirea tentativelor de hacking vizând accesarea datelor sensibile și poze potețial-compromițătoare, Google va trece la ștergerea conturilor de utilizator neaccesate în ultimii doi ani.

Situația ar putea fi problematică pentru utilizatorii mai puțin organizați, care la achiziționarea unui telefon nou au preferat să-și înregistreze un alt cont Google decât să încerce reamintirea/recuperarea parolei folosită anterior, neglijând astfel colecția de email-uri și poze încărcate pe Google Photos, pe care nu ar avea de unde să le recupereze mai târziu. În aceeași situație se regăsesc și cei care și-au pierdut pe cineva din familie și nu s-au grăbit până acum să recupereze colecțiile de poze încărcate pe conturile acestora.  În ambele situații, simpla pornire și conectare a unui telefon sau tabletă încă asociată contului respectiv ar putea rezolva problema, dacă nu cumva mecanismele automate de securitate au deconectat deja dispozitivele rămase prea mult timp inactive.

Indiferent de situație, Google informează că toate conturile de utilizator neaccesate în ultimii doi ani vor fi șterse, începând cu a doua parte a acestui an. Asta înseamnă că orice date asociate aplicațiilor precum Gmail, Docs, Drive, Meet, Calendar, YouTube și Google Photos vor fi pierdute definitiv.

Potrivit Google, o bună parte dintre conturile rămase inactive au fost compromise la un moment dat în atacuri informatice, utilizatorii pierzând astfel accesul și abandonând ulterior orice speranță de recuperare a datelor. Astfel, Google nu face decât să elibereze spațiul de stocare rămas ocupat pe servere, totodată eliminând riscul ca datele rămase „orfane” să fie folosite în alte scopuri de hackerii care au deja acces la respectivele conturi.

În mod evident, pentru a nu pierde arhivele Gmail, albumele Google Photo, sau alte date potențial valoroase cum ar fi arhiva de parole salvate, trebuie doar să te conectezi la conturile Gmail pe care ai vrea să le păstrezi. Desigur, presupunând că-ți poți reaminti sau reușești să recuperezi parola contului respectiv. De partea sa, Google va informa din timp utilizatorii despre conturile „orfane” prin orice mijloace disponibile, cum ar fi adresele email setate pentru funcția recovery, sau prin SMS-uri către numerele de telefon asociate.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult