Google adaugă o scurtătură nouă pentru serviciul de căutare

16.04.2021
Google adaugă o scurtătură nouă pentru serviciul de căutare

Noua scurtătură adăugată serviciului Google Search îți permite să revii instantaneu la caseta de căutare, apăsând o singură tastă.

Inclusiv dacă este accesată din browserul web, interfața Google Search suportă acum o nouă scurtătură pentru aducerea în prim-plan a casetei de căutare. Astfel, ori de câte ori răsfoiești lista cu rezultate a unei căutări pe Google, ține minte că poți apăsa tasta  „/” pentru a reveni la partea de sus a paginii și pune focusul în caseta unde introduci termenii de căutare. Spre exemplu, dacă nu ești mulțumit de lista cu rezultate obținută, trebui doar să apeși tasta sus amintită pentru a începe o nouă căutare sau modifica pe cea existentă. Ideea este de a scuti utilizatorii de inconvenientul derulării manuale a unei liste Google Search cu zeci sau sute de rezultate, direcționând focusul tastaturii înapoi la caseta de căutare prin apăsarea unui singur buton.

Important de știut, există și o funcție pentru accesibilitate adresată persoanelor cu deficiențe locomotorii, disponibilă la folosirea motorului Google Search. Disponibilă în lista cu rezultate, apăsarea tastei ”TAB” permite comutarea între rezultatele afișate, tasta Space sau Enter accesând link-ul respectiv. Totul fără a apela la mouse sau trackpad-ul unui laptop.

Recent, Google a adăugat motorului Google Search și o secțiune About, cu informații despre site-ul vizat de link-ul respectiv.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult