Google confirmă pregătirea unui chatbot similar GPT, interfață Google Search alternativă

07.04.2023
Google confirmă pregătirea unui chatbot similar GPT, interfață Google Search alternativă

CEO-ul Google Sundar Pichai confirmă dezvoltarea unei versiuni Google Search capabilă să converseze cu utilizatorii folosind inteligență artificială (AI). Alternativă Bing Chat, noul chatbot Google va putea răspunde la întrebări scrise sau rostite în limbaj natural, schimbând fundamental modul în care căutăm informații pe internet.

Prins nepregătit de rivalul Microsoft și ascensiunea fulminantă a tehnologiilor generative AI, precum Chat GPR, Google se regăsește acum într-o luptă contracronometru pentru salvarea de la irelevanță. Nu este greu de imaginat cum o versiune Bing Chat mai bine cizelată, capabilă să livreze utilizatorilor răspunsuri coerente și bine argumentate ar face nefrecventabilă experiența clasică Google Search, în care tastezi cuvinte cheie și apoi cerni prin liste interminabile cu rezultate.

Întrebat de jurnaliștii publicației The Wall Street Journal „Vor putea oamenii să pună întrebări lui Google și să interacționeze cu LLM (large language models) în contextul căutării? Absolut”, a spus șeful Google, confirmând în mod oficial ambițiile pentru integrarea AI-ului interactiv cu experiența de Căutare.

În timp ce Microsoft a stârnit cel mai mult atenția publicului prin lansarea Bing Chat, adevărul este că Bing este doar un jucător minor pe piața serviciilor de căutare. Chiar și cu ajutorul Chat GPT, fereastra de oportunitate pentru Microsoft este de scurtă durată iar Google, ajuns la o cotă de piață de 93.4%, trebuie doar să-și folosească ecosistemul uriaș de servicii pentru a ajunge la cât mai mulți utilizatori.

În viziunea șefului Google, AI-ul reprezintă o oportunitate de extindere a business-ului și nu o amenințare: „Spațiul de oportunitate este mai mare decât înainte”, a spus acesta pentru WSJ. Venind ca o admitere tacită a decalajului mare față de Microsoft, Pichai nu a oferit un calendar precis pentru lansarea noului chatbot și detalii concrete despre cum vor fi integrate tehnologiile generative AI cu restul ecosistemului de servicii Google.

Recent, Google și-a lansat propriul AI conversațional numit Bard, însă strict ca un serviciu de chat accesat de pe un site independent, fără o asociere directă cu Google Search. Chiar și așa, prestanța mediocră oferită într-o demonstrație la scenă deschisă a ridicat semnale de alarmă pentru investitori, prăbușind temporar acțiunile companiei-mamă, Alphabet.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult