Google Drive primeşte funcţii noi pentru gestionarea fişierelor duplicat

07.09.2016
Google Drive primeşte funcţii noi pentru gestionarea fişierelor duplicat

Problemă des întâlnită atunci mai mulţi utilizatori salvează documente într-un singur cont Google Drive, apariţia fişierelor duplicat va fi mult mai simplu de gestionat, fără a risca pierderea unor date importante.

Google face o schimbare mai puţin vizibilă, dar importantă pentru gestionarea corectă a fişierelor duplicat. De acum, atunci când din contul Google Drive este descărcat un document şi apoi retrimis în spaţiul de stocare cloud, în loc de mesajul care solicita schimbarea numelui de fişier pentru a preveni suprascrierea fişierului original va fi creat un istoric conţinând diferitele versiuni ale fişierului respectiv. Astfel, atunci când încercăm să deschidem din nou fişierul respectiv vom avea posibilitatea să alegem între mai multe versiuni ale aceluiaşi document.

Totuşi, ar putea exista situaţii când păstrarea mai multor versiuni ale aceluiaşi document ar putea să nu fie de dorit. În acest caz, este de ajuns să bifăm opţiunea “Keep as separate file” după încărcarea documentului în Google Drive, pentru a reveni la vechiul sistem de redenumire a fişierelor.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult