Google nu va mai permite folosirea tehnologiilor VPN pentru ascunderea reclamelor

31.08.2022
Google nu va mai permite folosirea tehnologiilor VPN pentru ascunderea reclamelor

Lovind direct în dezvoltatorii de aplicații de VPN,  Google nu va mai permite folosirea acestor tehnologii pentru deservirea de scopuri „ascunse” ale aplicației respective, cum ar fin redirecționarea selectivă a numitor conexiuni de date.

Deși este perfect adevărat că unele implementări de tip add-block folosesc conexiuni VPN pentru a incura sau bloca algoritmii responsabili cu servirea de reclame personalizate în aplicații de Android pentru care nu există un filtru dedicat, aceleași metode de evitare sunt folosite și în scopuri mult mai nocive, cum ar fi atacuri de tip phishing și redirecționarea pe ascuns as comunicațiilor.

Astfel, aplicațiile care nu au fost publicate și acceptate ca și servicii VPN de sine stătătoare nu vor mai putea folosi tehnologii VPN pentru intermedierea conexiunilor, decât folosind serviciul Android VPN oficial pus las dispoziție de Google. În implementare oficială, conexiunile sunt preluate în formă criptată de la un capăt la altul, zădărnicind orice încercare de interceptare a schimburilor de informație.

În practică, inițiativa se bazează pe încrederea implicită în serviciile Google, respectiv, promisiunea ca datele intermediate de serverele companiei americane nu sunt și nu vor fi niciodată folosite în mod abuziv.

Potrivit Blokada, o companie de analiză din Suedia, interdicțiile vizează inclusiv folosirea locală a tehnologiilor VPN, cum ar fi, pentru schimburi de informații care nu părăsesc dispozitivul pe care este instalată aplicația respectivă.

Cert este că Google interzice deja de ani buni aplicațiile care blochează în mod expres afișarea reclamelor în alte aplicații de Android, singurele excepții acceptate fiind browsere web și aplicații care au ca obiect de activitate exact această funcție.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult