Google nu va mai putea cere bani pentru afișarea motoarelor de căutare alternative

Autor: Aurelian Mihai 13.06.2021
Google nu va mai putea cere bani pentru afișarea motoarelor de căutare alternative

Numită Search Choice Screen, interfața afișată posesorilor Android, facilitând selectarea motorului de căutare preferat, nu a venit din mărinimia Google, ci a fost forțată prin lege de autoritățile europene. Cu toate acestea, compania americană a găsit o portiță pentru a face bani și din asta, scoțând la vânzare un număr limitat de poziții în lista râvnită de companiile cu mai puțină expunere, care nu dețin monopol asupra platformelor mobile folosite de toată lumea.

Afișat și utilizatorilor Windows, așa numitul Choice Screen ar fi trebuit să fie o listă afișată în ordine complet aleatorie, prezentând utilizatorilor o selecție cu cele mai comune motoare de căutare, în ideea ca aceștia să-l poată selecta mai ușor pe cel care se potrivește nevoilor lor. Numai că în realitate, lista respectivă a ajuns să fie doar un „premiu” scos la licitație de compania aflată în poziție de monopol (ex. Google), concurența interesată să rămână relevantă plătind după posibilități, doritorii care nu dispun de fondurile necesare fiind lăsați pur și simplu pe dinafară.

Google Choice Screen

Introdusă la presiunile Comisiei Europene începând cu anul 2019 și doar pentru cetățenii EU, opțiunea pentru selectarea motorului de căutare preferat a blocat, teoretic, planurile Google pentru includerea browser-ului Chrome și aplicația Search pe dispozitivele cu sistem Android. În practică, spiritul competiției nu are nimic de-a face cu litera legii, furnizorii alternativi de servicii trebuind să liciteze pentru simpla prezență în lista de opțiuni afișată consumatorilor. În mod predictibil, giganți precum Microsoft și Yahoo nu s-au lovit de bariera ridicată, însă pentru dezvoltatorii care sperau să iasă din anonimat lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Chiar dacă pot plăti „taxa” de intrare, doritorii nu au neapărat garanția unei poziții fruntașe, fie ea și decisă în mod aleatoriu. Aparent, Google a introdus anumite criterii pentru ocuparea poziției fruntașe în liste, cum ar fi cerința ca motorul de căutare să figureze în top 5, cele mai populare soluții de căutare în țara respectivă, conform StatCounter.  În afară de asta, ar mai fi șapte alte criterii pentru prioritatea în lista, limitată în total la 12 selecții.

Google anunță va ca introduce noua versiune Choice Screen începând cu luna septembrie, pentru utilizatorii de Android din Europa.