Google primește în Rusia cea mai mare amendă aplicată vreodată unei companii IT

19.07.2022
Google primește în Rusia cea mai mare amendă aplicată vreodată unei companii IT

Războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei și lumea civilizată la modul general nu se oprește la rachete și proiectile, Google primind cea mai mare „pedeapsă” aplicată vreodată unei companii IT cu activitate pe teritoriul acestei țări.

Presupunând că încă mai are motivația să-și îndrepte „cazierul” într-o țară din care majoritatea companiilor vestice au plecat, sau sunt pe picior de plecare, Google ar trebui să vireze autorităților ruse nu mai puțin de 373 milioane dolari. Amenda aplicată de autoritatea Roskomnadzor este pentru distribuirea de ”false rapoarte care au discreditat Armata Rusă”, precum tolerarea pe platformele administrate a conținutului care îndeamnă cetățenii ruși să protesteze împotriva ”operațiunii militare speciale” inițiată în luna februarie de Președintele Vladimir Putin.

Potrivit autorităților, Google este un „violator sistematic” al legilor din Rusia.

Interesant este că amenda a venit după ce subsidiara Google a declarat deja falimentul în Rusia, măsura anunțată părând mai degrabă un gest politic, cu șanse infime de a atrage noi fonduri occidentale la bugetul direcționat mașinăriei de război. Mai degrabă deznodământul probabil este descurajarea pe termen lung a dezvoltatorului Android, care ar trebui să plătească o „taxă” considerabilă pentru a reintra pe piața din Rusia.

În martie, Google/Alphabet a încetat să mai ofere serviciile sale comerciale în Rusia, cum ar fi publicitatea. De asemenea, și-a intensificat restricțiile pentru conturile de știri susținute de Rusia și personalul relocat.

Cu toate acestea, spre deosebire de alte site-uri de social media, cum ar fi Facebook, Google nu a fost complet interzis în Rusia, unde multe telefoane inteligente se bazează pe tehnologiile companiei pentru a funcționa corespunzător.

Presupunând că Google va ieși sau va fi complet blocat în Rusia, milioane de telefoane cu Android vor rămâne doar cu funcționalitatea de bază, orice funcții sau servicii care implică comunicare cu serverele Google devenind nefuncționale.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult