Google Search ar putea dispărea din această țară, dacă o lege votată deja de Guvern este pusă în aplicare

22.01.2021
Google Search ar putea dispărea din această țară, dacă o lege votată deja de Guvern este pusă în aplicare

Google a acceptat deja o concesie care ar fi părut de neînchipuit în urmă cu doar câteva luni, gigantul american urmând să plătească presa din Franța pentru preluarea știrilor în listele Google Search. În mod absolut predictibil, guvernul altei țări vine cu pretenții similare, determinând conducerea Google să adopte o atitudine tranșantă, în încercarea de a-și salva modelul de business.

Dacă în cazul Franței, concesia a fost acceptată în fața uneia dintre cele mai puternice alianțe pentru protejarea presei din câte există, în speranța unor relații mai puțin tensionate cu restul națiunilor europene, putem spune că Australia este pe cont propriu în demersul său.

Dacă aceste reguli ar deveni lege, nu am avea altă opțiune reală decât retragerea Google Search din Australia”, a declarat reprezentantul Google pentru regiunea Australia și Noua Zeelandă. „După ce am analizat legislația în detaliu, a trebuit să concluzionăm că nu vedem o cale, cu riscurile financiare și operaționale, de continua să oferim serviciile noastre în Australia”.

Google Search australia

Eforturile Google pentru înduplecarea autorităților australiene durează deja de mai multe luni, compania americană desfășurând o campanie de lobby pentru întoarcerea planului privind taxarea preluării link-uri și fragmente de conținut în rezultatele Google Search și platforma Google News.

Limitând și mai mult spațiul de manevră, primul ministru australian Scott Morrison a răspuns deja cu o declarație oficială: „Nu răspundem amenințărilor”. „Australia stabilește propriile reguli privind ceea ce puteți și nu puteți face în Australia. Asta se face în Parlamentul nostru. Este Guvernul nostru. Așa funcționează lucrurile aici, în Australia. ”

Google are câțiva aliați importanți care se opun taxării impuse de Australia. Sir Tim Berners-Lee, considerat inventatorul de facto al internetului global, este de părere că „Legea riscă să încalce un principiu fundamental al internetului, condiționând accesul la conținut online de un sistem de plăți” Vint Cerf, un alt fondator al internetului care a contribuit la crearea protocolului TCP/IP, de asemenea ține partea companiei americane, deși, din poziția de angajat Google.

De asemenea, și Facebook este în vizorul autorităților australiene, aceeași vizând inclusiv taxarea știrilor preluate în News Feed-ul rețelei de socializare. Ambele companii vorbesc despre retragerea din Australia ca fiind „scenariul cel mai rău”, insistând că nu este vorba de o amenințare directă, ci doar o posibilitate de luat în considerare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult