Google și Facebook, acuzați că au colaborat pentru subminarea măsurilor Apple împotriva monitorizării

25.10.2021
Google și Facebook, acuzați că au colaborat pentru subminarea măsurilor Apple împotriva monitorizării

Potrivit acuzațiilor aduse la un tribunal din Statele Unite, Google a colaborat cu Facebook pentru subminarea protecțiilor Apple împotriva colectării abuzive de informații.

Spre deosebire de Facebook și Google, Apple este în primul rând un dezvoltator hardware și abia apoi furnizor de servicii, interesul companiei fiind acela de a deservi interesele consumatorilor care plătesc sume nu tocmai mici pentru cel mai nou iPhone, iPad, MacBook sau iMac. Astfel în timp ce Google „trăiește” de pe urma ecosistemului de servicii construite în jurul platformei Android și extinse inclusiv la dispozitivele iOS, iar Facebook din valorificarea oricăror date adunate despre utilizatorii produselor sale, Apple își obține majoritatea veniturilor de pe urma produselor hardware vândute la prețuri mult peste media pieței, către o bază de consumatori loiali. De aici, conflictul de interese între Apple și ceilalți doi jucători este ca și inevitabil.

Potrivit acuzațiilor depuse la dosar ”Companiile au lucrat împreună pentru a îmbunătăți capacitatea Facebook de a recunoaște utilizatorii care folosesc browsere cu cookie-uri blocate, pe dispozitivele Apple și din browserul Safari al Apple”. „Eludând astfel eforturile unei companii Big Tech de a concura, oferind utilizatorilor o confidențialitate mai bună”.

Acțiunea judecătorească a fost demarată încă din luna decembrie 2020, acuzând Google că a cooperat împreună cu alți jucător din piață pentru realizarea unor interese comune.

Procurorii generali au acuzat, de asemenea, Facebook și Google că s-au angajat într-un acord de publicitate ilegal, ajutând Facebook să facă oferte mai bune în cadrul licitațiilor publicitare, înlesnind apariția conținutului Facebook în mai multe reclame Google Ads.

„Facebook a susținut de mult timp licitațiile publicitare corecte și transparente în care toți ofertanții concurează simultan, iar cel mai mare ofertant câștigă”, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook într-un comunicat trimis prin e-mail. „Acordul de licitare neexclusiv al Facebook cu Google și acordurile similare pe care le avem cu alte platforme de licitare au contribuit la creșterea concurenței pentru plasarea anunțurilor.”

În ultimii ani, Apple și-a intensificat eforturile pentru protejarea confidențialității utilizatorilor. În 2018, Apple a instalat măsuri de protecție a confidențialității în produsele sale, cum ar fi Safari, care impunea site-urilor web să solicite privilegii de urmărire de la utilizatori și să renunțe la cookie-uri dacă un site nu a fost vizitat în 30 de zile.

În această vară, Apple a lansat App Tracking Transparency tool, un instrument care permite utilizatorilor să opteze pentru sau să blocheze funcțiile de monitorizare ale diferitelor aplicații instalate – ceea ce a afectat în mare măsură business-ul unor companii precum Facebook.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult