Internet of Things şi ceasuri inteligente la Computex 2014

Autor: Daniel Ion 15.06.2014
Internet of Things şi ceasuri inteligente la Computex 2014

Pentru unii dintre participanţii la Computex 2014, târgul a reprezentat ceva mai mult decât vizionarea unor produse de ultimă generaţie. În cadrul unor forumuri şi conferinţe au fost discutate mai multe teme legate de viitorul industriei IT. Una din cele mai importante la ora actuală este Internet of Things (IoT), o temă ce-a beneficiat de un seminar dedicat. În plus, mulţi alţi vorbitori au atins această temă în prezentările avute cu alte ocazii. Pentru cei ce nu sunt familiari, vom face o scurtă introducere în lumea Internet of Things. Este posibil ca să aveţi deja de-a face cu IoT fără să conştientizaţi acest lucru.

Prezentarea Broadcom în cadrul forumului Internet of Things

Ce este Internet of Things (IoT)

Conceptul de Internet of Things este unul foarte vechi şi unii susţin că ar data încă din 1991. El a fost propus de Kevin Ashton de la MIT în 1999. Iniţial totul a plecat de la ideea integrării unor cipuri de identificare (RFID) în toate obiectele cu care interacţionăm. În momentul în care există posibilitatea identificării şi inventarierii acestor obiecte, putem să trecem la conectarea lor. De asemenea, ele pot interacţiona unele cu altele în anumite scenarii. În contextul actual, IoT se referă la dispozitive cu un grad avansat de conectivitate, la sisteme şi servicii ce interacţionează între ele şi acoperă o varietate de protocoale, domenii şi aplicaţii.

Exemple pot fi multe. Putem să ne gândim la un viitor automobil autonom. El va porni automat sistemul de climatizare atunci când smartphone-ul proprietarului a părăsit casa ori incinta biroului. El va fi conectat tot timpul la Internet şi va analiza rutele posibilie până la destinaţie pentru a pierde cât mai puţin timp blocat în trafic. Sistemul de climatizare va ajusta temperatura din maşină în funcţie de temperatura citită de brăţara pentru fitness a utilizatorului. Dacă acesta ajunge acasă, spre exemplu, autovehiculul va anunţat sistemul automatizat al casei. Acesta va iniţia anumite protocoale, cum ar fi deschiderea unor uşi şi aprinderea unor becuri.

Conferinţa de prezentare pentru Computex 2014

Exemplul de mai sus este doar o latură minoră a unui potenţial ecosistem tehnologic masiv. Deşi în industrie automatizarea este la ea acasă, multe idei noi ar putea fi implementate cu ajutorul acestei perspective. Oraşele inteligente sunt o altă aplicaţie pentru IoT. Senzorii vor fi dotaţi cu microcontroller-e pe 32 de biţi, ce vor transmite date printr-o reţea wireless către un cloud. De aici datele sunt procesate fie automat, fie cu control uman. În practică, un oraş din Statele Unite a investit 6 milioane de dolari pe parcursul a şase ani într-o reţea de monitorizare şi control a sistemului de canalizare. În aceeaşi perioadă au reuşit să economisească 120 milioane de dolari prin controlul inteligent al valvelor şi al scurgerii apei.

Numerele legate de Internet of Things sunt imense. În luna mai a anului 2014, 12,4 miliarde de obiecte sunt conectate la Internet. Până în 2020, numărul lor va ajunge la 50 de miliarde, iar valoarea lor va ajunge la 1900 miliarde. Tot în anul 2020, o persoană va avea în medie 10 obiecte conectate la Internet. Companii precum NXP şi ARM investesc deja în sisteme avansate de automatizare ce poti fi folosite atât de utilizatori individuali, cât şi de companii. Dispozitivele ce face parte din Internet of Things au nevoie de cipuri foarte mici, iar ARM lucrează deja la o nouă clasă de nuclee numite Cortex-M0. Acestea pot fi integrate în cipuri de 2×1,6 mm cu memorie flash, memorie RAM, ROM şi procesor tactat la 48 MHz. Ele sunt suficiente pentru achiziţia, prelucrarea şi transmiterea datelor de la tot felul de senzori.

Internet of Things - cifre şi previziuni

Tehnologia cloud este foarte importantă pentru IoT. Informaţiile trimise de dispozitivele conectate pot fi stocate online, în ferme de servere. Există însă şi un curent de opinie care vrea să facă aceste dispozitive mai puţin dependente de sisteme aflate la distanţe foarte mari. Noduri de control pot fi amplasate mult mai aproape de dispozitive, din motive de siguranţă şi fiabilitate. Spre exemplu, mai multe dispozitive din casă pot fi controlate de un echipament integrat în router.

Prezentarea ideii de fog computing

Ceasurile inteligente şi brăţările pentru fitness

 Un domeniu de nişă din IoT îl reprezintă ceasurile inteligente şi brăţările pentru fitness. Acestea devin din ce în ce mai populare, însă tehnologia şi aplicaţiile aferente sunt încă la început. Faţă de nivelul anului trecut, vânzările de de gadgeturi ce pot fi purtate va creşte cu 366% până în anul 2017. Ne aşteptam să vedem destul de multe echipamente inteligente de purtat la Computex 2014. În timpul conferinţe de deschidere am aflat că vor fi prezenţi la târg 59 de expozanţi ce vor prezenta astfel de dispozitive. Printre aceste dispozitive se numărau însă şi camere video ultra-portabile sau căşti Bluetooth.

Modele interesante de ceasuri inteligente la Computex 2014

În lipsa unor producători mari de ceasuri inteligente, la Computex 2014 am văzut doar 3-4 expozanţi cu astfel de gadgeturi. La unul din standuri nu am fost lăsat să fac poze, ceea ce este cel puţin ciudat. Îmi este greu să înţeleg motivul pentru care te prezinţi cu unul sau mai multe produse la un târg internaţional şi nu vrei ca vizitatorii să le fotografieze. Cele mai interesant stand cu ceasuri inteligente a fost cel al producătorului local Wime. Aici am găsit un număr mare de modele interesante, însă acestea ofereau în unele cazuri doar o funcţionalitate de bază. Spre exemplu, ceasul îţi putea indica doar dacă ai primit un apel, un SMS ori un email. Unele modele erau dedicate celor ce practică sporturi sau aleargă. Ceasurile puteau fi conectate la un smartphone ce rulează Adroid sau iOS.

O gamă aproape completă

Aceste câteva standuri nu sunt suficiente pentru a spune că ceasurile inteligente au avut o prezenţă bună la Computex. Mă aştept ca popularitatea lor în creştere să poată fi observată la viitoare ediţii ale târgului din Taiwan.

Sunt de vânzare?