Microsoft acuză Firefox şi Chrome de securitate prea slabă

12.10.2011
Microsoft acuză Firefox şi Chrome de securitate prea slabă

Acum câţiva ani, versiunile mai vechi de Internet Explorer ofereau atât de puţină siguranţă la navigarea pe internet încât web browserul celor de la Microsoft ajunsese subiect de glume şi un grăitor exemplu de „aşa nu”, folosit pentru promovarea browserelor alternative.

Microsoft acuză Firefox şi Chrome

În prezent situaţia este exact pe dos, Internet Explorer 9 ieşind cel mai bun la blocarea atacurilor cu malware, potrivit testelor publicate de organizaţii independente.

Considerând probabil că laudele venite din alte surse nu sunt de ajuns, Microsoft a lansat şi un website propriu, gândit să informeze vizitatorii despre nivelul de securitate prezentat de web browserul preferat. În mod deloc surprinzător, Internet Explorer 9 obţine scorul maxim de 4 puncte, în timp ce alternativa Google Chrome 14 obţine doar un modest 2.5 puncte.

Microsoft Firefox Chrome

Aparent, printre motivele creării unui astfel de website este şi îndemnarea celor care încă folosesc versiuni mai vechi ale browserului Microsoft să treacă la Internet Explorer 9. Spre exemplu, IE7 obţine doar 1 punct în testul Microsoft, în timp ce IE6 este descalificat din start cu 0 puncte.

Metodologia de testare este publicată pe site, Microsoft încercând astfel să demonstreze că evaluarea făcută este una corectă. Chiar şi aşa, Microsoft acuză IE9 dar nu deduce puncte, pentru inabilitatea de a auto-actualiza colecţia de extensii şi sesiuni sandbox cu cele mai noi remedii de securitate. Nedreptatea făcută este cu atât mai mare, din moment ce Google Chrome este capabil să-şi actualizeze în mod automat plugin-ul Adobe Flash, eliminând astfel rapid găuri de securitate potenţial periculoase.

Microsoft Firefox Chrome

Microsoft descrie noul website drept o unealtă pentru educarea utilizatorilor şi a invitat să participe inclusiv organizaţii externe ca Anti-Phishing League, Identity Theft Council şi Online Trust Alliance, totul cu scopul de a da credibilitate metodologiei de testare folosite.

Citând un vechi proverb – Lauda de sine nu miroase-a bine. Poate că un astfel de demers ar fi avut şi mai multă credibilitate în ochii utilizatorilor dacă Microsoft i-ar fi lăsat pe alţii să laude performanţele Internet Explorer 9.