Microsoft dă alarma. O aplicaţie troian deturnează conturile de Facebook

13.05.2013
Microsoft dă alarma. O aplicaţie troian deturnează conturile de Facebook

Microsoft avertizează utilizatorii reţelei de socializare Facebook despre pericolul unei noi aplicaţii de tip troian, capabilă să preia controlul asupra conturilor de utilizator Facebook, transformând paginile de profil în platforme pentru distribuirea de mesaje spam.

Microsoft dă alarma. O aplicaţie troian deturnează conturile de Facebook

Detectat prima dată în Brazilia, ascuns sub forma unor extensii false pentru web browser-ul Chrome şi Firefox, malware-ul Trojan:JS/Febipos.A încearcă să rămână cu un pas înaintea programelor antivirus actualizându-se automat, precum o extensie obişnuită pentru browser-ul web. Odată infiltrat, aplicaţia de tip troian monitorizează dacă sistemul infectat este autentificat într-un cont Facebook, după care descarcă un fişier de configurare conţinând comenzi de executat.

În funcţie de instrucţiunile recepţionare malware-ul poate da like anumitor pagini Facebook favorizate de atacatori, posta mesaje în numele utilizatorului, da share la postări conţinând mesaje spam sau link-uri infectate, da join la grupuri Facebook ţo chiar iniţia sesiuni de chat cu persoanele din lista de prieteni.

Unele variante ale troianului includ comenzi pentru postarea de mesaje provocatoare scrise în limba portugheză, conţinând link-uri spre alte pagini Facebook. Potrivit Microsoft, numărul de like-uri şi share date pe acele pagini este în continuă creştere, indicând răspândirea rapidă a acestui tip de malware. Reprezentanţii companiei nu au dezvăluit însă modul în care se produce infectarea şi nici numărul exact de calculatoare infectate până în acest moment. La prima vedere, troianul Febipos.A pare să aibă drept ţintă mai ales utilizatori din Brazilia, unde principala limbă vorbită este portugheza. Experţii Microsoft nu exclud însă posibilitatea ca acesta să fie modificat pentru a lua în vizor şi utilizatori vorbitori de engleză, sau alte limbi de circulaţie internaţională.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult