Microsoft testează Outlook.com Premium, un serviciu de e-mail pentru profesionişti

Autor: Cătălin Niţu 05.04.2016
Microsoft testează Outlook.com Premium, un serviciu de e-mail pentru profesionişti

Microsoft testează o nouă versiune a serviciului de e-mail Outlook.com numită Premium. Acesta este o soluţie pentru utilizatorii business, care va oferi integrare cu Office 365 şi suport pentru domenii personale. Nu este clar dacă acest serviciu va fi plătit separat de abonamentul pentru Office, sau dacă va necesita o plată separată, însă cu siguranţă nu va înlocui ad-free Outlook.com, care este acum disponibil pentru toţi utilizatorii.

Deşi în trecut Microsoft a oferit posibilitatea de a adăuga adrese de e-mail de pe domenii proprii, compania a încetat suportul pentru acestea, dezvoltând ca soluţie Outlook.com Premium. Scopul acestui nou serviciu este să ofere întreaga experienţă Outlook.com (care devine din ce în ce mai similară cu cea a aplicaţiei dedicate Outlook de pe Windows) pentru orice adresă de e-mail doreşte utilizatorul.

Cei care nu au un domeniu personal vor putea să cumpere unul prin intermediul Microsoft, serviciul Outlook fiind responsabil pentru toate operaţiunile de cumpărare şi configurare a căsuţei de mesagerie. Momentan Outlook.com Premium este într-un stadiu de testare, fiind disponibil unui număr limitat de utilizatori din Statele Unite. Microsoft plănuieşte să adauge noi utilizatori din alte regiuni în acest serviciu în curând, cei selectaţi pentru testare primind un an de gratuitate pentru Outlook.com Premium. Este foarte posibil ca funcţionalitatea Premium să fie inclusă într-unul dintre abonamentele Office 365.