Microsoft va îmbunătății aplicațiile Paint și Photos din Windows 11, cu tehnologii AI

23.08.2023
Microsoft va îmbunătății aplicațiile Paint și Photos din Windows 11, cu tehnologii AI

Deși ar fi părut de neconceput în urmă cu puțin timp, umila aplicație Microsoft Paint va fi augmentată cu tehnologii AI, asistând efortul creativ pornit de la câteva „mâzgălituri” în spațiul virtual.

Microsoft experimentează cu noi modalități de a păstra relevante aplicații Windows demult depășite, precum Paint și Photos. Și ce ar putea fi mai „radical” decât implementarea tehnologiilor de inteligență artificială într-o aplicație precum Microsoft Paint.

Ce-i drept, dezvoltatorul Windows a încercat deja să se alăture noului trends lansând Windows Studio Effect, totodată promițând Windows Copilot, un nou serviciu de asistență bazat pe tehnologii de inteligență artificială.

Potrivit informațiilor obținute pe surse, Microsoft pregătește de ceva timp augmentarea aplicațiilor uzuale, precum Photos, Snipping Tool și Paint cu tehnologii de inteligență artificială. O parte din funcționalitate va necesita hardware specializat, precum nucleul de accelerare neurală NPU (neural processing unit) inclus deja cu multe chipseturi pentru dispozitive mobile. Însă probabil că mare parte din efortul de procesare va putea fi direcționat soluțiilor existente de accelerare GPU, nu foarte diferite soluțiilor de procesare folosite deja în sistemele data center special create pentru procesare AI.

Spre exemplu, în cazul aplicației Photos Microsoft ar dezvolta tehnologii AI pentru identificarea și clasificarea persoanelor surprinse în imagini, cu posibilitatea de a decupa siluetele și folosi imaginea persoanelor respective în alt context. Funcționalitatea este disponibilă deja pe iOS și Android, în diverse implementări, alternativa promisă de Microsoft venind mai degrabă ca un răspuns întârziat, dezvoltatorul Windows având mult de recuperat în ce privește partea de inovație.

Cât despre lista facilităților pregătite, aceasta va include cu siguranță capabilități OCR (optical character recognition) pentru conversie text, inclusiv din capturi de ecran și poze obținute cu ajutorul camerei foto. Mai mult, utilizatorii vor putea selecta text surprins în pozele din galerie, convertind text și chiar link-uri într-o formă utilizabilă.

Cât despre aplicația Microsoft Paint, ajutorul AI ar putea merge si mai departe, utilizatori putând solicita auto-generarea unui sablon de desen, pornind de la criterii definite în formă text. Inovația este doar preluată de la servicii existente, precum Bing Image Creator, Microsoft încercând să impresioneze utilizatorii Windows.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult