Rusia vrea să amendeze Google pentru refuzul cenzurării rezultatelor din căutări

27.11.2018
Rusia vrea să amendeze Google pentru refuzul cenzurării rezultatelor din căutări

Google riscă o amendă în Rusia pentru refuzul de a cenzura căutările pe teritoriul ţării. Compania a fost chemată în instanţă de către Roskomnadzor, instituţia responsabilă cu regularizarea transmisiilor mass-media pe teritoriul ţării, echivalentul CNA-ului din România. Aceasta nu este prima amendă pe care Google ar putea să o plătească anul acesta, după ce Comisia Europeană i-a acordat o pedeapsă echivalentă cu 5 miliarde de dolari.

Roskomnadzor cere companiei Google să plătească o amendă de 700.000 de ruble ruseşti, echivalentul a 10.400 dolari, pentru refuzul de a-şi conecta serviciile la o bază de date care furnizează site-uri pe care nu ar trebui să le afişeze în căutări pe teritoriul Rusiei. Având în vedere valoarea amenzii, probabil că Google nici nu se va obosi prea tare să se lupte în instanţă, costurile de judecată fiind probabil mult mai mari.

Totuşi, acesta este doar o primă mişcare a guvernului rus pentru a aplica o cenzură şi mai eficientă decât în prezent pe internet. Se pare că există deja un proiect de lege care să pedepsească mai aspru companiile care nu se supun regulamentului de cenzură, care ar putea să ajungă la sume colosale, mai ales în cazul unei companii precum Google. Proiectul spune că amenda ar putea ajunge până la o valoare echivalentă cu 1% din totalul veniturilor companiei de pe teritoriul ţării, ceva ce nu ar fi atât de insignifiant pentru o multinaţională precum cei 10.000 de dolari din prezent.

Este curios însă cum Google a decis să lupte împotriva cenzurii în Rusia, în timp ce acceptă cenzura în alte ţări. De curând, compania a început din nou să încerce să pătrundă în China, pregătind o versiune complet cenzurată conform cerinţelor guvernului chinez a celebrului său motor de căutare sub numele de Dragonfly. Angajaţii Google nu sunt foarte fericiţi cu această decizie, publicând o scrisoare deschisă către conducerea companiei în care cer anularea acestui proiect.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult