Satya Nadella este noul director executiv Microsoft

04.02.2014
Satya Nadella este noul director executiv Microsoft

Steve Ballmer a anunţat în luna august a anului trecut că se va retrage de la conducerea Microsoft, compania angajându-se ulterior într-o căutare asiduă a unui nou director executiv. Aşa cum pronosticau zvonurile de acum câteva zile, căutarea Microsoft s-a încheiat iar noul director executiv al companiei este Satya Nadella.

Deşi căutările au luat în vizor şi candidaţi din exteriorul companiei, alegerea s-a oprit în final la Satya Nadella, membru al echipei Microsoft de 22 de ani. Născut în India, Satya Nadella şi-a finalizat studiile de inginerie electronica şi electrotehnică în patria natală şi, după mutarea în Statele Unite, le-a completat cu masterate în computere şi economie. Satya Nadella a lucrat iniţial pentru Sun Microsystems, acesta mutându-se la Microsoft în 1992.

De-a lungul acestei cariere de 22 de ani în cadrul Microsoft, Satya Nadella a ocupat poziţiile de vicepreşedinte al diviziei de cercetare şi dezvoltare pentru serviciile online, vicepreşedinte al diviziei business şi, în final, preşedinte al diviziei de servere şi soluţii software business. În cadrul acestei ultime poziţii, Satya Nadella a supervizat migrarea ofertelor companiei de la modelul standard de infrastructură locală hardware şi software la serviciile cloud, fiind unul dintre principalii autori şi susţinători ai platformei online Azure.

Satya Nadella va prelua rolul de director executiv imediat, permiţându-i astfel lui Steve Ballmer să se retragă mai repede decât  era plănuit iniţial. Cu această ocazie, Microsoft a anunţat că Bill Gates va părăsi fotoliul de preşedinte în favoarea lui John Thompson, legendarul fondator Microsoft urmând să se implice însă mai mult în activitatea Microsoft din noua sa calitate de Founder and Technology Advisor.

Satya Nadella preia conducerea Microsoft într-o perioadă dificilă. Produsele software tradiţionale Windows şi Office trec printr-un moment de hiatus din cauza restrângerii pieţei PC şi a lipsei de succes a noului sistem de operare Windows 8, în timp ce lupta cu rivalii Google şi Apple pe tărâmul mobilităţii este una extrem de dificilă. Suplimentar, Satya Nadella va trebui să supervizeze şi integrarea diviziei de telefonie mobilă Nokia.

Aşteptările sunt însă optimiste, Satya Nadella fiind un specialist tocmai în domeniile enterprise, acolo unde Microsoft are o performanţă foarte bună. Totodată, acesta dispune de un bagaj de cunoştinţe tehnice foarte mare şi are deja o experienţă cu multe dintre produsele Microsoft destinate publicului larg, cum ar fi de pildă Bing sau Xbox.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News