Serviciile online Apple, lovite de probleme – update

11.03.2015
Serviciile online Apple, lovite de probleme - update

Update – Au trecut câteva zile de la problemele întâmpinate de Apple cu serviciile online pentru AppStore, iTunes Store, iCloud, Mac AppStore şi iBooks Store. Timp de 11 ore aceste servicii au fost inaccesibile, iar vina a fost atribuită unor conflicte interne de DNS. Conform ITProPortal.com, pierderile totale în termeni  de vânzări posibile în acea perioadă se ridică la aproximativ 17 milioane de lire sterline (echivalentul a 25 de milioane de dolari). 

La numai două zile după dezvăluirea celor mai noi produse ale sale, Watch şi Macbook, compania Apple pare să aibă probleme cu serviciile sale online. Există deja zeci de plângeri pe toate forumurile oficiale dedicate produselor iPhone, iPad şi iTunes despre imposibilitatea de conectare la iCloud, AppStore şi iTunes Store de pe dispozitivele mobile, Windows şi OS X. Această problemă este mai gravă însă decât pare la prima vedere.

Cei care încearcă în acest moment să reinstaleze sistemul de operare iOS pe un iPhone sau iPad, sau care vor să cumpere aplicaţii, muzică şi alt conţinut de pe magazinele Apple nu se pot autentifica. Deşi descărcarea unei aplicaţii sau a unui update nu este obligatoriu un capăt de ţară, cei care au pornit procesul de Restore al dispozitivelor vor trebui să aştepte revenirea serviciilor pentru a le putea debloca cu parola contului iCloud.

Momentan avem ca sursă doar plângerile fanilor. Apple nu a oferit o declaraţie oficială cu referire la problemele serviciilor sale online. De asemenea nu toţi utilizatorii sunt afectaţi în mod egal. Unii se pot loga pe iCloud, dar nu pot descărca aplicaţii, în timp ce alţii sunt delogaţi automat de pe Apple ID, iar parola nu le este acceptată. Este posibil de asemenea ca unii dintre utilizatori să nu fie afectaţi deloc, iar problema să fie un caz izolat.

Vom reveni cu informaţii când vom avea la dispoziţie mai multe detalii.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult