În această săptămână, cele șase rețele principale de televiziune din Chile au intentat un proces împotriva Google, acuzând compania de abuz de poziție dominantă în domeniile motoarelor de căutare și publicității digitale, conform Anatel – Asociación Nacional de Televisión (Asociația Națională de Televiziune din Chile).
Potrivit Anatel, această acțiune în justiție vizează să pună capăt unei practici „anticoncurențiale”, care ar fi dus la o scădere considerabilă a veniturilor obținute din media.
Plângerea a fost depusă la El Tribunal de Defensa de la Libre Competencia – TDLC (Curtea pentru Apărarea Liberei Concurențe din Chile), scopul acesteia fiind ca instanța să „sancționeze Google și să adopte măsurile necesare pentru a garanta o concurență loială pe piață”, conform comunicatului de presă emis de Anatel.
Pablo Vidal, președintele Asociației Naționale de Televiziune din Chile, a declarat că „Google controlează accesul la public și la publicitatea digitală, însușindu-și valoarea economică a jurnalismului produs și finanțat de alții, fără a-și asuma responsabilitățile pe care le implică acest rol”.
Posturile de televiziuine care au formulat această plângere sunt și cele cu cele mai mari audiențe din Chile: Canal 13, Televisión Nacional de Chile, Mega, Chilevisión, TV+ și La Red.
„Consecințele nu sunt doar financiare: echipele de jurnaliști au fost reduse, acoperirea regională se diminuează, supravegherea guvernului slăbește, iar cetățenii rămân cu mai puține informații și de o calitate inferioară”, menționează organizația în comunicatul de presă amintit mai devreme.
Și în Statele Unite ale Americii, Europa, Canada și Australia, mai multe instituții media au intentat procese împotriva celor de la Google pentru practici similare. De asemenea, tot în Chile, grupul Copesa, editorul cotidianului La Tercera, postul de radio Cooperativa, precum și site-ul de știri El Mostrador au depus plângeri la Curtea pentru Apărarea Liberei Concurențe împotriva gigantului tehnologic american Google.
Sursa: Mediafax