Telegram adaugă Auto-Delete, funcția care-ți permite să scapi de conversații individuale

25.02.2021
Telegram adaugă Auto-Delete, funcția care-ți permite să scapi de conversații individuale

Telegram continuă eforturile pentru îmbunătățirea securității oferite utilizatorilor, adăugând setare Auto-Delete pentru ștergerea automată a conversațiilor pe care nu le vei păstrate în istoricul de mesaje.

Aflată în top 10, cele mai bune aplicații pentru mesagerie, Telegram este percepută ca o soluție pentru nemulțumiții WhatsApp care vor să evite monitorizarea în scop publicitar activității, de către gigantul Facebook. Numai că, în realitate, Telegram are propriile neajunsuri pe partea de securitate, demonstrate de un studiu independent.

Lăsând la o parte problemele apărute pe parcurs, administratorii Telegram continuă să îmbunătățească experiența oferită utilizatorilor adăugând suport pentru emoji-uri animate, widget-uri și alte inovații, cum ar fi noua setare pentru ștergerea automată a conversațiilor desfășurate fără opțiunea ”Secret Chats”, după o anumită perioadă de timp.

Telegram

Noua setare funcționează prin simpla selectare a unui chat, utilizatorii bifând opțiunea ”Clear History” din meniul contextual, după care setează timpul rămas până la ștergerea conversației din istoricul mesajelor. Intervalul ce poate fi setat între 24 ore și 7 zile face referire doar la mesajele trimise sau primite după accesarea funcției Auto-Delete, ceea ce înseamnă că istoricul conversațiilor salvat pe termen lung rămâne neatins. Astfel sunt evitate situațiile incomode, în care ștergerea întregii conversații purtate cu o anumită persoană ar trezi suspiciuni, spre exemplu, pentru un alt membru al familiei.

O altă facilitate interesantă este posibilitatea generării de link-uri cu valabilitate limitată, pe care să le trimiți altor persoane pentru invitare la sesiunile Group Chat. Acestea pot fi setate să expire după un anumit interval de timp, dau după ce numărul prestabilit de persoane invitate a fost atins. Link-urile pot fi trimise ca atare, sau sub formă de coduri QR.

Telegram

Denumit Chat Widget, o altă funcționalitate permite afișarea mesajelor nou primite direct în Home Screen, cu posibilitatea expandării imediate a ferestrei de chat.

Nu în ultimul rând, utilizatorii Telegram pot insera acum și emoji-uri animate în mesajele trimise, alegând dintr-o listă cuprinzătoare de simboluri expresive.

O altă adiție interesantă este Broadcast Groups, o soluție pentru ocolirea limitei de 200.000 abonați la canalele Telegram. Sesiunile Broadcast Groups acceptă un număr nelimitat de membrii, dintre care doar administratorii pot participa la sesiuni de chat. Totuși, membrii se pot alătura sesiunilor voice chat.

Telegram

Pentru a beneficia de funcționalitatea extinsă, utilizatorii Telegram nu trebuie decât să instaleze cea mai recentă versiune a aplicației de mobil.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult