Twitter amână monetizarea pornografiei de pe platformă, după ce testele interne au indicat „teren minat”

03.09.2022
Twitter amână monetizarea pornografiei de pe platformă, după ce testele interne au indicat „teren minat”

Rețeaua Twitter nu este străină de pornografie, platforma fiind de mult timp preferată de „vedete” care distribuie conținut ce ar fi blocat automat pe rețele ca Instagram, Facebook și chiar TikTok.

Probabil, în mod premeditat, administratorii platformei au gestionat într-un mod foarte relaxat regulile de postare pe Twitter, transformând platforma de microblogging într-un fel de „aperitiv” pentru OnlyFans, ademenind noi abonați folosind tweet-uri ”fără perdea”.

Planul conducerii Twitter pentru duplicarea succesului Tinder prin lansarea unei noi  secțiuni de conținut premium pare că a intrat la apă fără a mai fi pus  în practică, după ce o analiză amănunțită comandată chiar de actualul proprietar as relevat că platforma nu dispune nici pe departe de tehnologiile necesare pentru administrarea unei platforme de conținut pentru adulți. Altfel spus, lansată ca atare, secțiunea dedicată conținutului pentru adulți ar avea toate șansele să „scufunde” compania americană într-un șir nesfârșit de procese, din care ar rezulta despăgubiri uriașe.

Aparent, partea de evaluare a riscului a inclus o echipă de 87 angajați, puși să investigheze fiecare aspect al interacțiunilor rezultate din distribuirea de conținut pentru adulți. Prima și cea mai gravă concluzie este că Twitter nu poate filtra și bloca în mod eficient conținutul care vizează abuzuri la adresa minorilor, tehnologia funcționând la scară redusă, dar nu și când vine vorba de moderarea generalizată și în timp real a postărilor pe Twitter. De asemenea, Twitter nu poate verifica în timp real dacă conținutul pentru adulți nou încărcat întrunește sau nu criteriul vârstei minime de 18 ani.

Toate aceste probleme sunt de mult cunoscute pentru giganți ca Meta și Google, acesta fiind și motivul pentru care starea propriilor platforme de social media reprezintă un subiect perpetuu de controverse.

Pentru a detecta conținutul inadecvat, Twitter folosește o bază de date dezvoltată de Microsoft numită PhotoDNA, care ajută platformele să identifice și să elimine rapid conținutul abuziv. Problema este că sistemul este departe de a fi infailibil, apărând deja mijloace pentru evitarea detecției.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult