Uniunea Europeană va trasa noi reguli pentru marile companii de tehnologie, avantajând competiția și drepturile consumatorilor

17.12.2020
Uniunea Europeană va trasa noi reguli pentru marile companii de tehnologie, avantajând competiția și drepturile consumatorilor
foto: publicdomainpictures.net

Uniunea Europeană pregătește noi reglementări privind activitatea marilor companii de tehnologie (Apple, Google, Facebook, Amazon și alții), vizând o mai bună protecție a consumatorilor și promovarea competiției prin acordarea mai multor șanse companiilor mici.

„Una dintre schimbările propuse este interzicerea auto-favorizării – spre exemplu, influențând rezultatul unei căutări generice după aplicații pornită de pe un dispozitiv Apple, astfel încât să fie afișate prioritar opțiuni dezvoltate de gigantul tehnologic. Ideea este de a oferi micilor dezvoltatori de aplicații aceleași șanse de a fi găsiți și aleși de consumatori. ”

Pe lista obiectivelor UE întră și dreptul utilizatorilor de a dezinstala orice aplicație nedorită, inclusiv toate aplicațiile preinstalate pe dispozitivele lor. Totodată, indicatorii de performanță vor fi, de asemenea, puși gratuit la dispoziția agențiilor de publicitate și editori.

Vestea bună este că modificările propuse nu vor fi prea greu de respectat de companii precum Apple, compania permițând utilizatorilor încă de la versiunea iOS 10 să dezinstaleze multe dintre aplicațiile preinstalate. Recent, compania din Cupertino și-a schimbat și algoritmul de căutare din Apple Store, pentru a afiș mai puține aplicații proprii la partea de sus a listei cu rezultate.

„Legislația ar putea prevede și obligarea companiilor să se scindeze, sub presiunea unor sancțiuni, dacă sunt constatate încălcări sistematice ale regulilor valabile pe teritoriul UE. Același oficial a spus că vânzarea forțată a unor părți din afacere ar putea fi impusă doar „dacă nu este disponibil niciun alt remediu”.

Cât despre sancțiunile posibile, companiile care nu respectă noile legi ar putea fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri anuală, raportată la nivel mondial. O altă măsură ar include dezinvestirea forțată, ceea ce înseamnă că marile companii ar trebui să vândă părți din afacere, dacă sunt constatate încălcări sistematice ale legilor UE.

Aflate la stadiul de propuneri, cele două acte legislative nu produc deocamdată efecte, rămânând să fie mai întâi discutate și aprobate de reprezentanții țărilor membre UE.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult