Vodafone România lansează noi abonamente dinamice, ale căror costuri scad dacă traficul de date inclus nu este consumat

25.10.2017
Vodafone România lansează noi abonamente dinamice, ale căror costuri scad dacă traficul de date inclus nu este consumat

În premieră pentru România, Vodafone lansează un portofoliu de abonamente al căror cost lunar poate scădea pentru utilizatorii care nu consumă tot traficul de date inclus, în timp ce costul maxim rămâne cel prevăzut în contract. Noile abonamente sunt adresate companiilor din toată ţara, indiferent de dimensiune şi de domeniul de activitate şi acoperă atât nevoile naţionale de comunicare, cât şi pe cele de roaming.

Noul portofoliu de abonamente dinamice răspunde nevoilor companiilor de a beneficia de planuri tarifare care variază în funcţie de activitatea lor şi se potriveşte perfect celor influenţate de sezonalitate. Tocmai acesta este beneficiul dinamismului: chiar dacă ai semnat un contract pe o perioadă mai lungă, abonamentul se adaptează pentru a oferi nivelul optim de beneficii de care utilizatorul are nevoie într-o anumită lună”, a declarat Daniel Bobu, Director Enterprise Marketing, Vodafone România.

De exemplu, abonamentul Dynamic Prime National, pe lângă beneficii de voce, include 1GB de date mobile pentru 6 euro. Dacă un angajat utilizează 1,5GB de date mobile, costul abonamentului pentru acea lună va fi de 7 euro. Totodată, dacă un utilizator utilizează doar 0,5GB de date mobile, compania va plăti doar 5 euro în luna respectivă pentru abonamentul acesta. Astfel, compania are 100% control pe costul de date şi nu plăteşte mai mult de limitele prestabilite. Noul portofoliu include trei tipuri de abonamente dinamice: cu internet mobil exclusiv naţional, cu internet mobil în Spaţiul Economic European şi cu internet pentru laptop şi tabletă exclusiv naţional.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult