YouTube Music va avea și cronometru pentru somn. La ce folosește

21.07.2022
YouTube Music va avea și cronometru pentru somn. La ce folosește

YouTube Music vine în ajutorul utilizatorilor care doresc să adoarmă ascultând muzica preferată, dar fără ca redarea să continue până dimineață.

Problema este cu atât mai mare dacă în loc de căști folosești sistemul audio, playlist-ul tău nefiind neapărat o sursă de inspirație pentru vecinii de bloc, care doar încearcă să doarmă. Astfel, YouTube Music va permite setarea unui cronometru, permițând utilizatorilor să decidă cam de cât timp au nevoie pentru a adormi „buștean”, moment în care redarea de muzică poate fi pur și simplu oprită.

Fără această funcție, selectarea oricărui playlist se poate traduce în zeci de orie de redare, scenariu de coșmar dacă volumul sonor este lăsat suficient de sus pentru a fi auzit și de alte persoane.

Oarecum amuzat este că versiunea anterioară a serviciului, Google Play Music, chiar dispunea de o astfel de funcție, care însă a fost abandonată odată cu restul „experienței” pe stil vechi.

Deocamdată, singurul indiciu pentru readăugarea funcție cronometru este chiar codul aplicației, descoperit în formă dezactivată în cel mai nou APK pentru Android. Totuși având în vedere că avem de-a face cu o facilitate considerată de bază la alte servicii de muzică, probabil că Google nu va întârzia prea mult cu „inovația” pregătită.

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult