Apple își schimbă regulamentul de pe App Store. Permite streaming de jocuri pe iOS

14.09.2020
Apple își schimbă regulamentul de pe App Store. Permite streaming de jocuri pe iOS

În urmă cu aproximativ o lună, Microsoft a anunțat că serviciul său de streaming de jocuri, Xbox Game Streaming (anterior xCloud), nu va fi lansat pe smartphone-uri cu iOS, fiind programat pentru debut pe platforma Android. Motivul invocat a fost regulamentul Apple de pe App Store, care nu permite lansarea unor astfel de servicii. Apple susținea că nu poate verifica conținutul livrat de aceste servicii, însă crede că a găsit acum o soluție pentru a permite acestor servicii să apară și pe platforma sa, actualizând în consecință regulamentul. Aceasta este însă prea complicată, iar Microsoft spune că va experiența utilizatorilor va fi mai slabă.

Regulamentul nou de pe App Store permite serviciilor de streaming să fie lansate pe iOS

Noile reguli Apple menționează că în cazul serviciilor care oferă streaming de jocuri, fiecare joc în parte va trebui să fie listat pe App Store independent. Astfel, Apple va putea să verifice fiecare joc în parte și să îl aprobe pe platforma sa. Astfel, vei putea să descarci o aplicație care accesează stream-ul jocului, după care te autentifici cu un cont Xbox cu abonament Xbox Game Pass Ultimate sau Google Stadia, pentru a avea acces la el. Această soluție este complet diferită față de ideea acestor servicii.

Pe Android, Microsoft plănuiește să ofere funcționalitatea de streaming de jocuri pe smartphone-uri direct din aplicația Xbox Game Pass. Atunci când selectezi un joc din lista de titluri disponibile, doar apeși pe un buton și poți intra imediat în joc. În cazul Apple, din aplicația Game Pass, ar trebui să fii trimis pe App Store, de unde descarci o scurtătură către joc, după care o pornești independent de aplicația Game Pass pentru a juca fiecare joc în parte.

Compania Microsoft nu pare mulțumită de soluția Apple

Având în vedere că Microsoft oferă prin Game Pass minimum 100 de jocuri pe baza abonamentului și că aceste jocuri ies uneori din oferta serviciului, soluția Apple nu pare să fie una optimă. De altfel, nici Microsoft nu pare să aprecieze această schimbare, chiar dacă, cel puțin în teorie, ar putea permite lansarea Game Pass într-o variantă mai greoaie pe iPhone-uri:

„Aceasta rămâne o experiență slabă pentru clienți. Jucătorii doresc să intre direct într-un joc din selecția lor dintr-o singură aplicație, așa cum fac și cu filmele sau melodiile și nu doresc să fie forțați să descarce peste 100 de aplicații pentru a juca fiecare joc în parte din cloud. Suntem dedicați gamerilor în tot ceea ce facem, iar realizarea unei experiențe de calitate este obiectivul nostru principal.”, au declarat reprezentanții Microsoft pentru The Verge.

Asta nu răspunde însă la întrebarea: „va lansa Microsoft Xbox Game Streaming pe iOS sau nu?”.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult