Microsoft se alătură Epic Games în lupta cu Apple

24.08.2020
Microsoft se alătură Epic Games în lupta cu Apple

Conflictul dintre Apple și Epic Games atinge noi cote, după ce Microsoft pare că s-a alăturat celor de la Epic în acest conflict. Totuși, Microsoft nu pare să ceară scăderea procentului pe care Apple îl păstrează din vânzările de pe App Store. De fapt, problema companiei este legată de accesul său la motorul grafic Unreal Engine, dezvoltat de Epic Games. Întrucât Apple este pe cale să închidă conturile de dezvoltator ale Epic în următoarele câteva zile, Microsoft, care are jocuri bazate pe acest motor în App Store, ar putea avea probleme în dezvoltarea unora noi sau pentru îmbunătățirea celor deja lansate.

Pentru că Epic Games a ales să încalce voit contractul pe care îl are cu Apple pentru publicarea de aplicații pe App Store, Apple urmează aceleași proceduri pe care le-a aplicat și altor dezvoltatori din App Store care încalcă regulamentul. Astfel, pe 28 august, conturile Epic Games de dezvoltator vor fi dezactivate dacă refuză să scoată conținutul interzis din Fortnite. Acest lucru va face imposibilă dezvoltarea Unreal Engine pentru platforma iOS, dar și pentru iPad OS, macOS și tvOS, întrucât toate platformele companiei sunt legate de același cont.

Microsoft nu dorește să piardă accesul la Unreal Engine pe platformele Apple

Acest lucru ar putea afecta Epic Games pe termen lung, întrucât multe companii folosesc Unreal Engine pe aceste platforme pentru dezvoltarea de jocuri. Și aici intră Microsoft în discuție. Compania se alătură Epic Games pentru a cere autorităților americane să interzică celor de la Apple să dezactiveze acele conturi. Fără cont de dezvoltator pentru platformele Apple, motorul grafic Unreal Engine pierde accesul la SDK-ul necesar dezvoltării de software pentru acestea.

Kevin Gammil, general manager al diviziei Gaming Developer Experiences din cadrul Microsoft, spune că în cazul în care Unreal Engine nu va mai avea acces la aceste platforme, Microsoft ar putea lua în calcul abandonarea lor:

„Dacă Unreal Engine nu poate să ofere suport pentru iOS sau macOS, Microsoft va trebui să aleagă între abandonarea clienților și potențialilor clienți pe platformele iOS și macOS, sau alegerea unui motor grafic diferit atunci când se pregătește să dezvolte noi jocuri. Oprirea posibilității de dezvoltare software a celor de la Epic pentru a oferi suport pentru Unreal Engine pe iOS și macOS va fi dăunător atât creatorilor de jocuri, cât și gamerilor.”

La fel ca Epic, și Microsoft are probleme cu plata „taxei” de pe App Store

Microsoft la rândul său are un conflict deschis cu Apple, însă nu s-a ajuns încă la acțiuni în instanță. Platforma sa de streaming de jocuri, xCloud, a fost refuzată de Apple pe App Store. Compania spune că xCloud se va lansa în septembrie pe Android, primele modele care se laudă cu suport oficial fiind modelele Galaxy Note20 de la Samsung. Nici alte platforme de streaming precum PlayStation Now, Google Stadia sau NVIDIA GeForce Now nu sunt disponibile pe dispozitivele Apple.

Apple invocă faptul că nu poate verifica și aproba jocurile disponibile pe aceste platforme, în timp ce servicii precum Netflix și Spotify livrează muzică și filme fără aprobare. Motivul pare să fie mai degrabă unul financiar, întrucât companiile care dezvoltă aceste platforme nu doresc să treacă plățile abonamentelor prin sistemul de plată Apple. Exact ceea ce Epic a încercat să evite prin oferirea unei metode alternative de plată, în afara jocului Fortnite.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult