Far Cry 2 – mercenar în Africa

01.12.2008
Far Cry 2 – mercenar în Africa
Dormitul, deplasarea şi alte activităţi

Dormitul, deplasarea şi alte activităţi casnice în Far Cry 2

Deplasarea per pedes nu este o opţiune în Far Cry 2, mai ales când eşti trimis în capătul celălalt al hărţii pentru a îndeplini o misiune. Ai ajunge „mâine”, la propriu. Din fericire, vehiculele nu lipsesc din joc şi trebuie doar să te învârţi puţin prin zonă pentru a găsi unul. Cele mai frecvente sunt şi cele mai cunoscute de publicul larg: camionetele dotate mitralieră. Cu cât ne-am apropiat de finalul jocului, mitraliera s-a transformat în automat de calibru mare sau lansatoar de grenade. Alături de aceste camionete, jucătorul se va putea plimba pe drumurile africane cu Jeep-uri, o maşină mică, un buggy şi un camion.

Far Cry 2 – mercenar în Africa Far Cry 2 – mercenar în Africa
Far Cry 2 – mercenar în Africa Far Cry 2 – mercenar în Africa

Drumurile nu sunt însă nici pe departe cele mai rapide modalităţi de-a te plimba dintr-o parte în alta a hărţii deoarece sunt împânzite de avanposturi ale celor două grupări rivale, APR şi UFLL. Deşi viteza de deplasare este destul de mare, faptul că trebuie să te opreşti din drum ca să „cureţi” un astfel de post de pază este foarte costisitor din punct de vedere al timpului. Soluţia este plimbarea cu şalupa. Viteza nu este la fel de mare, însă poţi să treci pe lângă inamici fără ca ei să poată riposta prea eficient. Ambele hărţi sunt împânzite de canale de navigaţie şi sunt disponibile două tipuri de bărci. Cea mică şi rapidă este propulsată de o elice aeriană, iar arma montată în faţă are un unghi relativ mic de acţiune. Cea mare este mai lentă şi apare în a doua parte a jocului.

Far Cry 2 - ce sa faci ca sa ai un loc de dormit

Jocul l-am terminat în aproximativ 12 zile africane, însă timpul efectiv de joc a fost de mai puţin de 35 de ore. Cele 11 nopţi le-am petrecut în safe house-uri, colibe africane răspândite pe hartă, care trebuiesc „deblocate” prin eliminarea celor care le păzesc. Pe lângă pat, ele oferă posibilitatea schimbării arsenalului şi aprovizionării cu muniţie. Arme cumpărate de la traficanţi pot fi păstrate în cutii ce sunt accesibile la fiecare safe house.

Noapte in Far Cry 2

Este interesant modul în care producătorul jocului a implementat sistemul de vindecare. Dacă personajul principal încasează câteva gloanţe de calibru mai mic, îi vor scădea unul până la trei segmente de energie din cele cinci. Ele pot fi restaurate cu ajutorul unei siringi cu conţinut necunoscut. În cazul în care vătămările sunt mai grave, este necesară o soluţie mai drastică, precum extragerea unui glonte din rană sau cauterizarea ei cu ajutorul mai multor beţe de chibrit aprinse.

Chirurgie in Far Cry 2

Urmărește Go4IT.ro pe Google News