Go4news: Jocul Pokémon Go este disponibil oficial în România

17.07.2016
Pokémon Go, jocul-fenomen care are deja mai mulţi utilizatori decât Twitter, este disponibil oficial în România şi poate fi descărcat din magazinele de aplicaţii Google Play Store şi Apple App Store. 
 
Jocul este gratuit, dar utilizatorii pot cumpăra, în interiorul aplicaţiei, diverse elemente, care costă între 5 şi 500 de lei. Pokémon Go este compatibil cu dispozitivele Android care au cel puţin 2 GB memorie RAM şi rulează Android 4.4 sau o versiune mai nouă. Jocul nu funcţionează pe smartphone-urile cu procesor Intel Atom, precum ASUS Zenfone 2 (ZE551ML). Potrivit dezvoltatorului, nu este garantată nici compatibilitatea cu tabletele. 
 
Cei care instalează jocul trebuie să fie atenţi la aplicaţiile asociate, multe dintre ele periculoase. În ultimele zile a apărut în magazinele virtuale un val de aplicaţii „Pokémon Go” – pentru ghiduri, sfaturi, muzică, trişat ş.a. Multe dintre acestea colectează datele personale ale utilizatorilor, potrivit lui Chad Salisbury, expert în securitate la firma RiskIQ, care se ocupă cu monitorizarea de malware mobil. 
 
Citeşte şi: Multe dintre aplicaţiile asociate cu Pokémon Go fură datele utilizatorilor
 
 
Pokémon Go reprezintă o colaborare între companie şi firmele Niantic (dezvoltator de jocuri bazate pe realitate augmentată) şi Pokémon Company (care încasează aproximativ 30% din veniturile generate de joc). Compania japoneză Nintendo este acţionară la ambele entităţi. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult