În noiembrie va fi organizat primul mare turneu naţional de League of Legends dedicat echipelor din România

Autori: Adrian Popa, Claudiu Giurgea 07.10.2016
În noiembrie va fi organizat primul mare turneu naţional de League of Legends dedicat echipelor din România
Riot Games şi ESL România organizează primul mare turneu de League of Legends dedicat exclusiv echipelor româneşti. Finala turneului va avea loc la Bucureşti, pe data de 19 noiembrie 2016, locaţia urmând să se anunţe ulterior. Sunt aşteptate să se înscrie în competiţie peste 250 de echipe.
 
Competiţia va avea loc în două etape: una online, ce se va desfăşura pe pagina oficială dedicată jucătorilor români de League of Legends, şi o etapă offline. În etapa offline, se vor califica cele mai bune două echipe, ultimele rămase în urma competiţiei online. Premiile totale se ridică la 4.000 de euro.
 
 
League of Legends este un joc video de tip multiplayer online battle arena, dezvoltat şi comercializat de către Riot Games. Jucătorii de LoL controlează câte un personaj cu abilităţi unice pe care îl antrenează şi îl dezvoltă, astfel progresând şi acumulând experienţă. 
 
În Europa şi America de Nord, Riot Games organizează League of Legends Championship Series, campionat ce adună la start cele mai bune echipe din lume, oferind premii totale de peste 3 milioane de dolari în fiecare an. Riot Games este dezvoltator de jocuri video şi organizator de turnee încă din 2006. Compania a devenit cunoscută prin League of Legends, lansat în 2009 în Europa şi America de Nord.
 
„Consider că acest turneu este foarte important pentru comunitatea jucătorilor de League of Legends din România, prin simplul fapt că vrem să le oferim şansa să joace într-un cadru organizat şi profesionist. Turneul este rezervat tuturor echipelor, de orice nivel, interesate în a concura alături de cei mai buni jucători din România. Şi de ce nu, pentru a se face cunoscuţi”, a declarat Ionuţ Chepeneag, Community Specialist în cadrul Riot Games.
 
Înscrierile în campionat sunt gratuite şi încep de joi, 7 octombrie 2016.