Nanosuit 2 – adică Crysis 2?

24.08.2009
Nanosuit 2 – adică Crysis 2?

Crysis a fost mai mult sau mai puţin revoluţionar, însă cu siguranţă a adus un suflu nou în segmetul FPS-urilor. Crysis Warhead a fost scurt şi a vizat acelaşi conflict, însă din altă perspectivă. Iată că cei de la Crytek vor să-i asigure pe fani că al treilea titlu din serie este pe ţeavă şi au lansat câteva imagini şi două teaser-e. Ele prezintă doar noul nanosuit, orice alt detaliu legat de joc fiind inexistent. Viitorul titlu este prezentat de o companie necunoscută până acum, numită Crynet Systems. Nu putem vorbi despre o dată de lansare, însă Crysis 2 va fi lansat atât pe PC, cât şi pe consolele Xbox 360 şi PS3.

Nanosuit 2 – adică Crysis 2? Nanosuit 2 – adică Crysis 2?
Nanosuit 2 – adică Crysis 2? Nanosuit 2 – adică Crysis 2?