(P) Campionatul Mondial de Sport Electronic a început! Urmează trei zile de gaming la cel mai înalt nivel!

(P) Campionatul Mondial de Sport Electronic a început! Urmează trei zile de gaming la cel mai înalt nivel!

Campionatul Mondial de Sport Electronic, eveniment organizat de Federaţia Internaţională de Sport Electronic (International eSport Federation – IeSF), de Liga Gamerilor Profesionişti (Professional Gamers League – PGL) şi susţinut de Romtelecom, în calitate de partener principal, a luat startul, la Sala Polivalentă. Competiţia durează trei zile şi este transmisă în direct pe canalul TV Dolce Sport 3 şi online pe www.dolcesport.ro, iar la ea participă peste 200 de jucători profesionişti şi delegaţi ai federaţiilor de sport electronic din mai bine de 50 de ţări.

Printre ţările care au trimis jucători la Campionatul Mondial de Sport Electronic şi care fac parte din Federaţia Internaţională de Sport Electronic (International eSport Federation – IeSF) se numără Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Israel, Olanda, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Spania, Suedia, China, Coreea de Sud, Mongolia, Filipine, Vietnam, Canada, Africa de Sud, în timp ce din ţările non-membre au sosit la Bucureşti gameri din Thailanda, Japonia şi Tunisia.

Pe lângă ţările menţionate mai sus, care au trimis jucători profesionişti, s-au alăturat şi delegaţii formate din oficiali, presă sau publisheri din Turcia, Bangladesh, Malaysia, Maldive, Singapore, Sri Lanka, Taiwan, Brazilia, Mexic, SUA, Georgia, Germania, Norvegia, Egipt, Macedonia, Ucraina, India, Indonezia, Iran, Kazahstan, Tadjikistan sau Namibia.

“La Campionatului Mondial avem discipline pentru bărbaţi şi femei. Astfel, la competiţiile de League of Legends (LOL) şi Alliance of Variant Arms (A.V.A.) vor participa doar bărbaţi, iar valoarea premiilor este de 20.000 euro şi, respectiv, 13.000 euro, iar la StarCraft 2 şi la Tekken Tag Tournament 2 vor juca femei, premiile oferite fiind de câte 2.000 de euro”, a declarat Silviu Stroie, preşedintele Ligii Gamerilor Profesionişti.

De asemenea, cei prezenţi la Sala Polivalentă pentru a urmări campionatul vor avea ocazia să câştige premii în valoare de peste 7.000 de euro, dacă se înscriu la concursurile organizate de partenerii evenimentului. În total, premiile Campionatului Mondial de Sport Electronic ajung la valoarea de 44.000 de euro.

Ţara noastră concurează la campionat cu o echipă formată din 10 băieţi (cinci la League of Legends – LOL şi cinci la Alliance of Variant Arms – A.V.A.) şi două fete, ce vor juca la disciplinele StarCraft 2 şi Tekken Tag Tournament 2.

La competiţia de League of Legends s-au calificat cei de la Like A Sir (Stoian Ovidiu – Cliqque, Neagu Bogdan – imsoleet, Enut Andrei – King XéMO, Matei Gheorghe – Sir GocuXV, Teca Mircea – Mirciu), iar băieţii care ne reprezintă la A.V.A. sunt Vlaconi Tudor – ZoOmL3sS, Ciprian Iacob – Toteu4ever, Petcu Adrian – AdyIRONIQ, Ghindea  Gabriel – Me1998, Vasile Leonard – TheNubDude. Cele două fete care participă la Campionatul Mondial de Sport Electronic au 25 de ani şi sunt Corina Lixandru (StarCraft 2) şi Elena Surdu (Tekken Tag Tournament 2).

România, ca ţară organizatoare, s-a calificat automat la toate cele patru jocuri, iar pentru celelalte locuri s-au realizat calificări continentale. Ţara noastră are deja un start, având calificaţi la fiecare joc, ceea ce înseamnă şi mai multe puncte pentru noi. Totuşi, şansele noastre cele mai mari vin de la concursul de League of Legends”, a precizat Silviu Stroie.

În cadrul campionatului, pentru prima oară în istoria gaming-ului românesc, se vor efectua teste antidoping în colaborare cu laboratorul antidoping de la Bucureşti.

România este membră a Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic din anul 2009. De atunci, cu susţinerea ligii, reprezentanţii ţării noastre au participat la toate Campionatele Mondiale, plasând România an de an între primele trei din lume, în clasamentele pe naţiuni.

Campionatul Mondial de Sport Electronic este susţinut de Romtelecom, AMD, Coca Cola, D-Link, Eaton, Jerry’s Pizza, Kingston, LikeIT, Logitech, MadCatz, RIN Grand Hotel, Sony.

Partenerii media ai evenimentului sunt Adevărul, GO4IT, [email protected] IT, 2.0, Apropo.ro, Computerblog.ro, Level, Mobzine.ro, Playtech.ro, Techzone.ro.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News