(P) România va găzdui Campionatul Mondial de Sport Electronic

(P) România va găzdui Campionatul Mondial de Sport Electronic

Federaţia Internaţională de Sport Electronic (International eSport Federation) anunţă desfăşurarea Campionatului Mondial de Sport Electronic la Bucureşti, după ce, vreme de patru ani, acesta a avut loc în Coreea de Sud. Evenimentul, organizat împreună cu Liga Gamerilor Profesionişti (Professional Gamers League – PGL), este susţinut de Romtelecom, în calitate de partener principal. Competiţia va avea loc între 31 octombrie şi 4 noiembrie 2013, la Sala Polivalentă.

Liga Gamerilor Profesionişti a fost înfiinţată în 2002 cu scopul de a susţine şi promova dezvoltarea sportului electronic. România este membră a Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic din anul 2009. De atunci, cu susţinerea ligii, reprezentanţii ţării noastre au participat la toate Campionatele Mondiale, plasând România an de an între primele trei din lume, în clasamentele pe naţiuni (http://www.ie-sf.com/).

După o serie de discuţii privind posibilitatea de organizare a evenimentului pe alt continent, dar şi gradul de accesibilitate pe care îl presupune o locaţie europeană, am decis ca Bucureştiul să găzduiască Campionatul Mondial de Sport Electronic în 2013. În România ne bucurăm de sprijinul Ligii Gamerilor Profesionişti şi al preşedintelui acesteia, Silviu Stroie, precum şi de sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, prin persoana domnului Ministru Nicolae Bănicioiu”, a declarat Won-Suk Oh, secretar general al Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic.

Silviu Stroie, preşedintele Ligii Gamerilor Profesionişti, este membru în board-ul Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic. Poziţia de preşedinte al Comisiei Internaţionale de Arbitri din cadrul federaţiei, pe care acesta a obţinut-o la finalul anului trecut, vine ca o confirmare a eforturilor sale şi ale ligii, de formare şi educare a pieţei de gaming din România, din ultimii 10 ani.

Faptul că votarea mea în board-ul Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic este urmată de numirea României ca ţară gazdă a Campionatului Mondial de Sport Electronic nu face decât să confirme încă o dată munca depusă ani de-a rândul. Vom continua să dezvoltăm acest domeniu, să creştem comunitatea de gaming şi să aducem sportul electronic pe aceeaşi poziţie cu alte discipline sportive din România”, a spus Silviu Stroie.

La eveniment vor participa 270 de persoane din 46 de ţări. Competiţia masculină are două discipline – League of Legends, dotat cu premii în valoare de 27.000 de dolari, şi Alliance of Variant Arms (A.V.A.), care oferă premii de 18.000 de dolari, iar în competiţia feminină vor exista două discipline – StarCraft 2 şi Tekken Tag Tournament 2.

Totodată, în cadrul campionatului va avea loc Adunarea Generală a Federaţiei, unde se va vota aderarea noilor membri, precum şi un congres internaţional la care se vor întâlni cele mai mari companii din industrie, cu prezenţă globală, pentru a discuta despre dezvoltarea actuală şi viitoare a sportului electronic, la nivel mondial.

Campionatul Mondial de Sport Electronic este susţinut de Romtelecom, Asus, MadCatz, LikeIT, Kingston, Nvidia, precum şi de alte companii locale.

Calendarul evenimentelor majore de sport electronic din acest an:

14 – 15 septembrie: DreamHack Bucureşti 2013, Sala Polivalentă

31 octombrie – 4 noiembrie: Campionatul mondial de sport electronic, Sala Polivalentă

Despre PGL

Înfiinţată în anul 2001, Professional Gamers League (PGL) organizează campionatele naţionale de jocuri pe calculator, devenite deja o tradiţie în lumea tinerilor din România. De asemenea, de peste 10 ani, PGL organizează calificări pentru cele mai importante competiţii mondiale în domeniu, care de multe ori sunt asemănate jocurilor olimpice. La aceste competiţii participă elita sportului electronic mondial, jucători care se antrenează pe parcursul unui an întreg pentru a obţine un loc pe podiumul DreamHack, World Cyber Games, International eSport Federation, ESWC.

Despre Romtelecom şi Dolce Sport

Cu o expertiză de peste 80 de ani pe piaţa românească de telecomunicaţii, Romtelecom este unul dintre cei mai reprezentativi operatori la acest moment. La finalul anului 2012, Romtelecom a raportat peste 4,7 milioane de abonamente în portofoliu, pentru servicii de televiziune, internet în bandă largă şi voce, precum şi soluţii complexe de business ICT. Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom, este prezentă pe piaţă din 2010 şi şi-a obişnuit clienţii cu un conţinut de calitate şi exclusiv, transmis şi pe canalele Dolce Sport 2 (cu emisie permanentă), 3 şi 4 (cu emisie temporară). Dolce Sport este prezent şi online, pe http://dolce-sport.ro şi pe https://www.facebook.com/dolcesport.

Despre Federaţia Internaţională de Sport Electronic

Federaţia Internaţională de Sport Electronic(International eSport Federation – IeSF) este o organizaţie globală fondată în anul 2008, ce are ca scop promovarea jocurilor electronice în elita sportului mondial, dincolo de barierele legate de limbă, rasă sau cultură. Încă de la înfiinţarea federaţiei, aceasta a urmărit afilierea la Sport Accord, asociaţia federaţiilor spotive din lume. În momentul de faţă, în organizaţie sunt membre 42 de ţări.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News