PES 2010, jocul care face FIFA 10 de ruşine!

29.10.2009
PES 2010, jocul care face FIFA 10 de ruşine!

Vreme de aproape un deceniu, seria FIFA produsă de Electronic
Arts a ţinut capul de afiş fără a avea un adversar pe măsură.
PES-ul, deşi are o istorie de opt ani în spate, a stat în umbra lui
FIFA din mai multe motive: la început din cauză ca era
disponibil doar pe console
, apoi din cauza problemelor de
licenţiere care să le permită producătorilor
(Konami) să folosească numele şi aspectul real al
jucătorilor. În ultimii doi ani, lucrurile s-au schimbat. Acum FIFA
şi PES se bucură în egală măsură de popularitate. La aceasta a
contat şi obţinerea de către Konami a licenţei pentru UEFA
Champions League
– în exclusivitate, dar mai important a
fost faptul că PES a arătat din ce în ce mai bine,
în timp ce FIFA a cam stagnat. De altfel, foarte mulţi au
considerat ultimele titluri din seria PES (PES 2008 şi PES 2009)
mai bune decât FIFA 2008 şi
FIFA 2009
, nu doar raportat la grafică, ci mai
ales la gameplay şi realism. Pe cei care mai au încă dubii cu
privire la evoluţia seriei PES, îi invit să încerce ultimul titlu
lansat anul acesta – PES 2010.


PES 2010

PES 2010 – cerinţe de sistem

Minime

  • Procesor single core tactat la 2.5 GHz
  • Placă grafică nVidia GeForce FX sau Radeon 9700
  • 1 GB de RAM

Recomandate

  • Procesor dual-core tactat la 2 GHz
  • Placă grafică pe 128 de biţi, de la 7900 GT / Radeon HD 2400 în
    sus
  • 2 GB de RAM

Impresii

PES 2010 surprinde cu o grafică atent realizată
şi cu un realism impresionant. Jucătorii se mişcă
natural şi sunt expresivi, iar stadioanele sunt randate după cele
adevărate. Konami a inclus peste 20 dintre cele mai tari
arene
: San Siro, Amsterdam, Anfield, Old Trafford,
Santiago Bernabeu, Camp Nou etc.

Revenind la jucători, nu pot decât să-i laud pe cei de la Konami
pentru atenţia acordată detaliilor. Sigur, nu-i cunosc pe toţi ca
să afirm că sunt conformi cu realitatea, însă pot spune despre cei
pe care îi ştiu că sunt excelent realizaţi. Atât feţele, cât şi
corpul sunt construite din foarte multe poligoane, astfel că la o
rezoluţie optimă poţi confunda uşor jocul de pe calculator
cu un meci televizat
. Inclusiv gesturile de bucurie sau de
tristeţe au corespondent în realitate. La această experienţă
plăcută contribuie şi fizica din joc, foarte bine pusă la
punct
: alunecări, faulturi, şuturi cu efect, driblinguri,
plonjoane şi restul elementelor – toate sunt parcă înregistrate
live şi implementate în joc.


PES 2010

PES 2010

PES 2010

PES 2010

Inteligenţa artificială este cam singurul
aspect unde putem spune că ar mai fi de lucru. Odată aleasă o
schemă şi după ce te deprinzi cu ea, jocul devine un pic monoton.
Aici mă refer la goluri din faze standard, rezultate în urma
parcurgerii unor paşi exacţi. Nu ar strica intervenţia unui
element surpriză
. Spre exemplu, un jucător care la un
moment dat nu respectă schema sau un calculator care învaţă din
greşeli şi nu îţi mai permite înscrierea unui alt gol dintr-o fază
identică. În orice caz, la un asemenea joc, mai important este
modul multi-player, iar aici setările de tactică
sunt complexe şi contează enorm.


PES 2010 Video Sample 1

Poţi să alegi ca pe parcursul meciului jucătorii să facă din
când în când schimb de posturi pentru a surprinde
adversarul, poţi să optezi pentru un pressing
agresiv, inclusiv la ce distanţă de poartă să stea apărătorii şi
multe multe altele. Din acest punct de vedere, PES 2010 este un
simulator în toată regula.


PES 2010 Video Sample 2

Spectatorii, deşi nu atât de importanţi precum jucătorii, au
avut şi ei parte de atenţia cuvenită – ca şi la precedentele
titluri din seria PES, aceştia sunt realizaţi 3D.


Tactici PES 2010

Moduri de joc

PES 2010 are trei moduri mari şi late: Champions
League
, Master League şi Become a
Legend
. Primul este clar pentru toată lumea – cea mai
prestigioasă competiţie inter-cluburi din Europa.

Al doilea, Master League, este similar cu modul „Manager”
întâlnit la FIFA. Pe scurt, alegi o echipă pe care să o
conduci de la A la Z
: gestionezi bugetul, negociezi
transferuri, vezi în ce formă se află jucătorii pentru a stabili
primul 11 optim, ai chiar posibilitatea să mergi la echipa de
juniori şi să descoperi tinere talente etc. Desigur, dacă nu atingi
obiectivele propuse rişti să fii dat afară.


Master League

În fine, Become a Legend este un alt mod pe care îl regăsim şi
la FIFA (Be-A-Pro). Aici controlezi un singur jucător pe
tot terenul
şi, în funcţie de postul pe care evoluează, ai
de îndeplinit diverse obiective.


Become a Legend Mode

Concluzie

PES 2010 este un simulator bine închegat care
te va ţine ore bune în faţa calculatorului. E o adevărată plăcere
să joci meciuri în şir şi să nu resimţi frustrarea produsă de FIFA.
Motivele sunt evident subiective. Eu unul, văd PES-ul 2010 superior
la mai toate capitolele: grafică, realism, cerinţe de sistem
(pentru mine contează că PES 2010 se mişcă mai bine decât FIFA pe
acelaşi sistem, setări similare), lipsa bugurilor (dacă o să
descopăr vă anunţ), chiar şi interfaţa meniului îmi place foarte
mult. La capitolul minusuri e doar o pagină albă.
Sunt curios să aud şi alte păreri, sunt convins că nu poate fi
toată lumea mulţumită.


PES 2010