Un adolescent susține că un joc video l-a făcut să aibă un fizic de invidiat

23.09.2020
Un adolescent susține că un joc video l-a făcut să aibă un fizic de invidiat
Foto: Twitter/kzm

Un adolescent din Japonia susține că un joc video, Ring Fit Adventure de la Nintendo, l-a ajutat să ajungă la un fizic de invidiat.

„Acesta este rezultatul când un tocilar face Ring Fit de o jumătate de an”, a scris utilizatorul „kzm” pe Twitter.

Ring Fit Adventure este disponibil pentru consola video Switch. Kzm l-a jucat zi de zi în ultima jumătate de an și s-a bazat pe joc pentru a se păstra în formă în timpul pandemiei.

O imagine cu tânărul din noiembrie 2019 îl arată supraponderal. Peste șase luni, kzm a afișat un abdomen plat, cu „six pack”.

Citește și: Înmormântare organizată într-un joc video pentru o femeie care a murit din cauza coronavirusului – FOTO, VIDEO

Jucătorul de Ring Fit din Japonia publică în mod regulat informații despre realizările lui în jocul video.

Nu toată lumea crede că transformarea se datorează doar unui joc video

Postarea adolescentului s-a viralizat, iar foarte mulți utilizatori de Twitter l-au felicitat pentru realizările lui în materie de fitness. Sunt, însă, oameni care nu cred că poți ajunge să arăți așa doar datorită unui joc video. Aceștia sunt de părere că tânărul și-a schimbat și dieta.

Nu este, însă, prima dată când jocul Nintendo este lăudat pentru faptul că ajută oamenii să slăbească. În ianuarie, Migui Minaj, un tânăr din Filipine, a slăbit substanțial după ce a jucat Ring Fit doar 30 de zile.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult