3 culori 3 editii limitate 3 configuratii

27.11.2007
3 culori 3 editii limitate 3 configuratii
EasyNote XS7

Intre PDA si notebook: un laptop de 7 inci

Chiar daca are un ecran de numai 7 inci, EasyNote XS7 tot laptop se numeste. OK, spune-i UMPC daca-ti plac neologismele. Lansat deja in Europa de Packard Bell, il vom vedea la inceputul lui 2008.

 

Cu siguranta sunt unii printre noi care apreciaza designul ceva mai deosebit, dimensiunile de carnetel ori facilitatile la fel de multe ca in cazul notebook-urilor de talie superioara: webcam integrat VGA, conectivitate Wi-Fi si card reader 4-in-1. Pe partea de hardware avem hard disk de 30GB si 1GB memorie RAM, platforma mobila VIA C7-M Ultra Mobile (procesor de cateva sute de MHz).

Jucaria cu Windows XP Home preinstalat, 3 cm grosime si 950 de grame, functioneaza 3 ore cu wireless-ul activat. Pret nespecificat www.packardbell.com

3 laptopuri de la Packard Bell

Eleganta este punctul forte al celor trei noi laptopuri lansate de Packard Bell, in urma cu o luna, in Romania. Caracteristicile tehnice nu sunt deloc primitive, ci dimpotriva. O ezitare am avea asupra modelului de 17 inci, al carui procesor are frecventa de numai 1,5GHz (fata de 2,2GHz la cel de 15,4 inci), caci despre placa video nu ne permitem sa comentam negativ. Pentru voice & video chat n-ai nevoie de accesorii; pe fruntile display-urilor panoramice ai cate un webcam si microfon.

„Lime Green" (EasyNote BG46), cel mai pitic dintre ele, avand ecran de 12 inci si greutate de doar 1,5 kilograme se doreste prezent in bagaj in orice deplasare a unui manager. Fireste ca face casa buna si alaturi de burger-ul din rucsacul unui student cu pretentii, ce prefera sa-si citeasca cursurile online, pe o banca in parc, conectat prin Wi-Fi la internet.

„Sunny Orange" (EasyNote MB88/89), modelul de mijloc ca dimensiuni, cu display panoramic de 15,4 inci se simte foarte bine in bratele gamerilor cu procesorul sau Core 2 Duo de 2,2GHz si placa video Nvidia GeForce 8600M GS. Evident, iesirea HDMI asteapta cuplarea notebook-ului la un TV de inalta definitie.

„Dark Chocolate" (EasyNoteSB88/89 ) incearca sa puna la zid clasicul computer desktop. Are cu ce: un ecran generos de 17 inci, conectori de tot felul, Wi-Fi si iesire video HDMI. E bun si pentru jocuri, fapt confirmat tot de placa NVIDIA GeForce 8600M GS.

  • Pentru design si inovatie Packard Bell s-a ales deja cu doua premii internationale: French Janus design award for 2007 si The European Plus X award la categoria IT „most innovative brand". Preturile sunt estimative; www.upshop.ro

Sunny Orange (editie limitata) procesor: Intel Core 2 Duo T7500 (2,2GHz) / memorie: 2GB RAM, 160GB HDD / grafica: NVIDIA GeForce 8600M GS / ecran: 15,4 inci / unitate optica: DVD-RW / conectivitati: WLAN (802.11a/g/n), HDMI / sistem de operare: Vista Home Premium 1.500 USD

Lime Green (editie limitata) procesor: Intel Core 2 Duo T5450 (1,67GHz) / memorie: 2GB RAM, 160GB HDD / grafica: Intel G965 / ecran: 12,1 inci / unitate optica: DVD-RW / conectivitati: WLAN, HDMI / sistem de operare: Vista Home Premium 1.200 USD

Dark Chocolate (editie limitata) procesor: Intel Core 2 Duo T5250 (1,5GHz) / memorie: 2GB RAM, 160GB HDD / grafica: NVIDIA GeForce 8600M GS / ecran: 17 inci / unitate optica: DVD-RW / conectivitati: WLAN, HDMI, eSATA / sistem de operare: Vista Home Premium 1.700 USD

Urmărește Go4IT.ro pe Google News