AMD anunță seriile de procesoare Ryzen 5000 H și U pentru laptop-uri de gaming și ultra portabile

Autor: Cătălin Niţu 13.01.2021
AMD anunță seriile de procesoare Ryzen 5000 H și U pentru laptop-uri de gaming și ultra portabile

După Intel, a venit rândul companiei AMD să lanseze noi modele de procesoare pentru laptop-uri în cadrul CES 2021. Este vorba despre seria de procesoare Ryzen 5000 din noua familie „Cezanne”, dezvoltate pentru performanță înaltă, în special pentru gaming pe mobil. De altfel, compania se laudă că vor apărea peste 150 de modele de laptop-uri cu Ryzen 5000 în perioada următoare de la cei mai importanți producători de pe piață.

Ryzen 5000 H: procesoare performante pentru gaming pe laptop

AMD a anunțat nu mai puțin de 8 modele Ryzen 5000 din seria H, cu trei variante de consum de energie. Avem modelele H cu un consum de 35W, modelele HS, care consumă 45W, în timp ce modelele HX sunt realizate pentru overclocking și pot depăși 45W, la nevoie. Modelele au între 6 și 8 nuclee și pot atinge frecvențe de până la 4,8 GHz în boost.

Toate cele trei noi modele Ryzen 5000 din seria H folosesc nuclee Zen3, cele pe care le întâlnim și pe variantele desktop ale acestor procesoare, lansate în toamna anului trecut.

Cele mai „modeste” modele Ryzen 5000 H sunt Ryzen 5 5600HS și 5600H, cu 6 nuclee și 12 fire de execuție, cu frecvențe de bază de 3 GHz, respectiv 3,3 GHz, cu boost de până la 4,2 GHz.

Pe următoarea treaptă avem Ryzen 7 5800HS și Ryzen 7 5800H, cu 8 nuclee și 16 fire de execuție, cu frecvențe de 2,8, respectiv 3,2 GHz, cu boost de până la 4,4 GHz.

În cele din urmă, avem Ryzen 9 în patru variante. Două modele HS, cu consum de 35W, Ryzen 9 5900HS și Ryzen 9 5980HS, cu frecvențe de bază de 3 GHz și boost de până la 4,6, respectiv 4,8 GHz. Modelele Ryzen 9 5900HX și 5980HX vin cu frecvențe identice, dar cu posibilitatea de a urca peste ele prin overclocking, acestea fiind complet deblocate, în limitele răcirii pe care producătorul o va implementa.

Ryzen 5000 U: procesoare pentru ultra portabile, dar nu toate pe noua arhitectură Zen3

Alături de aceste modele au fost anunțate și modelele Ryzen 5000 U, cu consum de 15W, pentru computere portabile subțiri și ușoare. Și acestea beneficiază de nuclee Zen3, însă nu pe toate modelele. Câteva variante rămân în urmă, cu nuclee Zen2.

Ryzen 7 5800U și Ryzen 5 5600U sunt cele două procesoare care folosesc noua tehnologie AMD. Acestea vin cu 8 nuclee și 16 fire de execuție, respectiv 6 nuclee și 12 fire de execuție. Modelul Ryzen 5 5600U are o frecvență de bază de 2,3 GHz și boost la 4,2 GHz, în timp ce Ryzen 7 5800U are frecvență de bază de 1,9 GHz și boost la 4,4 GHz.

Variantele cu nuclee Zen2 sunt cele din gamele inferioare, care pot varia de la 4 la 8 nuclee și frecvențe mai mici:

Ryzen 7 5700U are 8 nuclee și 16 fire de execuție și frecvență între 1,8 și 4,3 GHz. Ryzen 5 5500U are 6 nuclee și 12 fire de execuție și frecvențe între 2,1 și 4 GHz, în timp ce Ryzen 3 5300U are 4 nuclee și 8 fire de execuție cu frecvențe între 2,6 și 3,8 GHz.

AMD se laudă cu modelul Ryzen 7 5800U care poate atinge 21,4 ore de utilizare pe redare video cu Wi-Fi pornit cu o baterie de 53Wh, o performanță impresionantă.

sursa: AnandTech