Apple dorește să integreze suprafețe de încărcare wireless pe MacBook-uri

06.01.2021
Apple dorește să integreze suprafețe de încărcare wireless pe MacBook-uri

Chiar dacă a ignorat multă vreme tehnologia de încărcare wireless, adoptând această tehnologie abia pe generația iPhone 8/X, Apple pare să parieze de acum înainte pe aceasta. Anul trecut, Apple a lansat un nou accesoriu de încărcare wireless numit MagSafe, cât și un încărcător de călătorie dublu, cu MagSafe pentru iPhone și Apple Watch. Se pare însă că în viitor însă, încărcătoarele wireless de la Apple ar putea fi integrate și în alte produse ale companiei, precum laptop-urile MacBook.

Un brevet Apple sugerează că MacBook-urile ar putea integra suprafețe de încărcare wireless

Un nou brevet Apple demonstrează în imagini modul prin care ar funcționa această tehnologie. În imagine putem vedea un MacBook peste care sunt poziționate un iPhone și un Apple Watch, de-o parte și de alta a trackpad-ului. De altfel, imaginea sugerează inclusiv faptul că trackpad-ul ar putea fi o suprafață de încărcare.

Această idee nu este tocmai nouă, întrucât alte companii au integrat deja încărcătoare wireless în mobilă (IKEA), sau în alte periferice de PC (mousepad-uri). Totuși, este greu de crezut că o astfel de soluție este tocmai practică. Pentru a încărca telefonul sau ceasul de la un laptop în acest fel, înseamnă că în acel timp nu mai folosești activ laptop-ul, sau cel puțin nu cu tastatura și trackpad-ul acestuia.

Totuși, pentru călătorii, această soluție ar putea fi bună, pentru că nu va trebui să mai cari încărcătoare și cabluri individuale pentru fiecare. Poți conecta laptop-ul la priză și apoi restul de dispozitive și accesorii se pot încărca de la acesta.

O altă idee descrisă în brevetul Apple sugerează integrarea a până la nouă zone de încărcare direct în capacul laptop-ului.

Această soluție nu este însă lipsită de probleme de implementare. În primul rând, suprafețele de încărcare nu pot fi metalice, întrucât încărcarea wireless poate fi realizată doar prin plastic sau sticlă. Apoi, suprafețele de încărcare în utilizare emană căldură în plus, iar laptop-urile Apple nu sunt cunoscute pentru soluții de răcire foarte eficiente.

macbook wireless cover

Ultima dată când Apple a încercat să creeze un dispozitiv cu mai multe bobine de încărcare wireless la un loc compania a fost nevoită să anuleze produsul tocmai din cauza căldurii excesive.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult