Apple vrea să breveteze ecranul detaşabil pentru laptop, alimentat fără fir

05.04.2013
Apple vrea să breveteze ecranul detaşabil pentru laptop, alimentat fără fir

Brevetul pe care doreşte Apple este destul de complex. Producătorul MacBook-urilor s-a gândit la un laptop cu ecran tactil şi detaşabil, ce poate fi alimentat de la distanţă. Această ultimă menţiune este cea mai importantă, deoarece versiuni ale unui ecran detaşabil am mai văzut până acum. Ne gândim la tabletele care se prezintă sub forma unui portabil atunci când sunt ataşate la un docking station cu tastatură şi baterie secundară. Asus a venit de curând cu un alt concept interesant, mai precis Transformer AiO. Acesta este un PC All-in-One al cărui ecran poate fi detaşat. Din păcate, niciuna din aceste perspective nu-i mulţumeşte pe cei de la Apple.

O schiţă din brevetul înaintat de Apple

Tabletele sunt destul de mici şi nu pot oferi puterea de calcul a unui laptop de 15”. Dacă pui componente de laptop într-o tabletă, o faci grea şi fierbinte. Dacă pui baterie într-un ecran detaşabil, acesta va deveni la rândul său greu. Brevetul Apple presupune prezenţa unui sistem de alimentare wireless pentru ecran, similar cu cel folosit la ora actuală de smartphone-urile care se încarcă fără fir. Aceasta ar păstra ecranul subţire, însă ar reduce distanţa la care ai putea să te îndepărtezi de laptop.

Pentru mulţi este plăcut să lucrezi în pat cu un dispozitiv care funcţionează pe birou. Asus Transformer AiO oferă această posibilitate, însă o face printr-o aplicaţie de tip Remote Desktop rulată de Android. Apple vrea să ofere o legătură directă, fără intermerdiari între ecran şi laptop. Sunt sigur că brevetul Apple are în spate un prototip şi mai mulţi inginerii lucrează deja la această tehnologie. Rămâne de văzut dacă se va dovedi uşor de implementat şi vom vedea un dispozitiv Apple Transformer în viitorul apropiat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News