Asus N10 – un Eee PC de nerecunoscut

25.08.2008
Asus N10 – un Eee PC de nerecunoscut

Se pare că Asus s-a decis să mai introducă o nouă gamă de ultraportabile. Ca dovadă a acestui fapt, avem aici viitorul Asus N10. Producătorul taiwanez a luat un Eee PC de 10” şi l-a îmbrăcat la costum. Evident că a operat modificări şi la nivelul componentelor, însă cele mai importante sunt cele vizibile. În primul rând, avem de-a face cu un ecran de 10.2”, dar integrat într-o carcasă în care ar fi încăput unul de 11” sau 12”. Albul carcasei a fost înlocuit cu o combinaţie de culori oarecum clasică pentru un laptop. De dimensiunile sporite beneficiază tastatura care nu ar mai trebui să dea bătăi de cap datorită butoanelor înguste.

Asus N10 - un Eee PC la costum

Printre alte aspecte vizibile ale procesului de transformare prin care a trecut Eee PC-ul se numără cititorul de amprente de sub touchpad şi o siglă Altec Lansing care ne duce cu gândul la o pereche de boxe ceva mai potente decât în cazul ultraportabilelor albe. Touchpad-ul dispune de o bară verticală care indică o zonă de scroll. Se pune întrebarea dacă Asus a renunţat la interfaţa multitouch introdusă pe ultimele modele de Eee PC.

Asus a renuntat la culoare alb

Configuraţia este la momentul actual necunoscută, însă putem face o serie de speculaţii în privinţa ei. Se cunoaşte faptul că ecranul are o rezoluţie de 1024×600 de pixeli şi tindem să credem că iluminarea sa se face cu LED-uri. Pe lângă trei porturi USB am fost surprinşi să descoperim în imagini prezenţa unei ieşiri video HDMI. Ea sugerează folosirea unui chipset relativ nou şi implicit a unor componente mai performante.

Asus N10 - tastatura ar trebui sa aiba dimensiuni decente

Site-ul Blogeee.net, care a prezentat ceva mai pe larg dispozitivul, vorbeşte de dotarea lui Asus N10 cu un harddisk de 320 GB. Se ştie că Microsoft a impus ca Windows XP să nu mai fie asociat cu un portabil al cărui HDD să fie mai mare de 80 GB, ceea ce implică faptul că N10 ar putea fi livrat cu Windows Vista. Nu se ştie dacă actuala versiune a lui Intel Atom va motoriza viitorul ultraportabil de la Asus sau producătorul va aştepta disponibilitatea versiunii cu două nuclee. Din experienţa noastră de până acum, rularea lui Vista pe un Intel Atom N270 nu sună deloc bine.

Configuratia lui Asus N10 este inca necunoscuta

Un alt lucru care frapează în legătură cu Asus N10 este preţul. Zvonuri din Asia au estimat costul ultraportabilului între 300 şi 400 de euro. Ţinând cont de dotări şi aspect, ne este puţin cam greu să-i credem. Să sperăm că nu va mai dura mult până când Asus va pune capăt speculaţiilor printr-un anunţ oficial.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News