Asus VivoBook X202E – laptop accesibil cu ecran touch şi Windows 8

09.03.2013
Asus VivoBook X202E - laptop accesibil cu ecran touch şi Windows 8

Asus VivoBook X202E încearcă să ofere o experienţă Windows 8 completă, la costuri similare unui laptop cu Windows 7. Încercarea pare să fie una reuşită la prima vedere, modelul având multe din trăsăturile unui ultrabook veritabil: construcţie suplă şi greutate redusă, finisaje din aluminiu cu aspect premium, touchpad spaţios şi o tastatură chiclet alăturată unui ecran wide de bună calitate, prevăzut cu interfaţă multi-touch. Dar sunt acestea calităţile unui best-buy, sau doar un laptop ieftin care arată bine?

Asus VivoBook X202E

Prezentare

Fără a se întrece în dotări extravagante, laptopurile Asus din seria VivoBook X202E reuşesc să atragă destule priviri, afişând un design în stil ultrabook nu foarte diferit de cel al modelelor din categoria superioară de preţuri.

Acoperit cu finisaje ce imită aluminiul şlefuit, uşor (numai 1.3 Kg) şi măsurând puţin peste 2 cm grosime, VivoBook X202E se prezintă drept un companion de călătorie ideal, numai bun de strecurat în bagaje. Pentru şi mai puţine griji la transport, Asus livrează acest model cu un adaptor AC de foarte mici dimensiuni, asemănător celor livrate cu telefoane mobile.

Ecranul cu diagonală 11.6 inch foloseşte tehnologie TN + LED, suportă rezoluţia 1366×768 pixeli şi dispune de interfaţă touch, ce poate servi ca o alternativă la touchpad-ul clasic.

În schimbul locaţiei tradiţionale de sub ecran, Asus VivoBook X202E mută cele două difuzoare sub restpad. Orientate către laturile exterioare ale carcasei, difuzoarele redau un efect stereo convingător, dar cu riscul de a fi acoperite accidental dacă aşezăm laptopul pe picioare.

Touchpad-ul spaţios, poziţionat în centrul restpad-ului, este confortabil de folosit şi potrivit atât pentru dreptaci, cât şi cei care folosesc mai mult mâna stângă. Tastele pentru click stânga/dreapta, integrate cu suprafaţa touch, sunt uşor de apăsat şi nu foarte zgomotoase.

Tastatura chiclet este utilată cu taste silenţioase, bine diferenţiate şi acoperite cu un finisaj uşor aderent, plăcut la atingere. Fără a pune probleme de acomodare, tastatura este confortabil de folosit şi companion de nădejde pentru redactarea documentelor lungi.

Asus VivoBook X202E - vedere spate

Chiar dacă este un laptop încadrat în categoria inferioară de preţuri, Asus VivoBook X202E pune la dispoziţie o ieşire HDMI şi conector USB 3.0 pentru periferice. Pe laturile carcasei mai găsim un conector Ethernet LAN, slot pentru card de memorie (MMC/SD/SDHC), ieşire pentru căşti şi ieşire video de tip VGA, alături de încă doi conectori USB 2.0.

Din păcate alături de multe calităţi pozitive avem şi câteva neajunsuri de care ne vom lovi în folosirea de zi cu zi a acestui laptop, unele mai greu de acceptat decât altele. Interfaţa touch conferă ecranului de 11.6 inch un aspect de tabletă, cu ramă ceva mai lată decât în mod normal. Dacă asta nu va fi o problemă pentru cei mai mulţi dintre noi, finisajul glossy care reflectă mult prea uşor obiectele din jur este un compromis ce poate fi atribuit în mod direct interfeţei touch, adăugată ţinând cont de un buget foarte strict.

O altă limitare este dată chiar de balamaua ecranului – cu deschidere de 135 grade – ce exclude orice fantezii legate de convertirea sistemului în tabletă cu Windows 8. Folosită cu ecranul deschis în poziţie normală, interfaţa touch scoate în evidenţă elasticitatea balamalei, ce face ca ecranul să oscileze atunci când selectăm obiecte atingând suprafaţa touch.

Specificaţii

Exemplarul prezentat în acest articol, Asus VivoBook X202E-CT009H, vine echipat cu un procesor Intel Core i3-3217U (Ivy Bridge, 22nm) la 1.8 GHz, 4 GB memorie RAM şi hard disk de 500 GB.

Asus VivoBook X202E - tastatură chiclet şi touchpad spaţios

Asus VivoBook X202E – detalii tehnice

  • Model: VivoBook X202E-CT009H
  • Ecran: 11.6”, 1366×768 pixeli, TN + LED, filtru glossy
  • CPU: Intel Core i3-3217U (1.8 GHz, dual-core + HyperThreading, 3MB L3 cache)
  • Chipset: Intel HM77
  • GPU integrat: Intel HD Graphics 4000
  • GPU dedicat: fără
  • RAM: 4 GB DDR3-1333
  • HDD: 500 GB / 5400 RPM (Hitachi Travelstar Z5K500 HTS545050A7E380)
  • Unitate optică: fără
  • Reţea: Ethernet LAN, WiFi 802.11n, Bluetooth
  • Conectori: 2 x USB 2.0, USB 3.0, HDMI, VGA, 1 x audio
  • Altele: webcam HD, Card Reader 3-in-1
  • Sistem de operare: Windows 8 Pro
  • Baterie: Li-Polymer cu 2 celule, nedetaşabilă
  • Dimensiuni – 302.77 x 199.90 x 21.84 mm
  • Greutate – 1.3 KG

Dată fiind construcţia compactă, producătorul a optat pentru includerea unui acumulator Li-Polymer compus din numai 2 celule, nedemontabil de utilizator.

Asus VivoBook X202E - carcasă de numai 2 cm grosime

Performanţe şi impresii

Ajutat de o platformă Intel din generaţia IvyBridge, centrată în jurul unui procesor Core i3-3217U cu TDP 17W şi interfaţă grafică integrată, VivoBook X202E face faţă cu brio activităţilor de zi cu zi, chiar dacă mai apar unele întârzieri. O parte din vina pentru timpii de aşteptare la pornirea aplicaţiilor – uneori deranjant de mari – cade mai puţin în seama procesorului cu frecvenţă limitată la 1.8 GHz şi mai mult pe folosirea unui hard disk mecanic, prea lent pentru cerinţele aplicaţiilor moderne. Lăsând la o parte capacitatea de stocare generoasă, schimbarea hard disk-ului cu un dispozitiv SSD este o opţiune demnă de luat în considerare pentru un viitor upgrade.

Deşi suficientă pentru cerinţele sistemului Windows 8 şi setul de aplicaţii folosite de obicei cu un astfel de laptop, memoria RAM în cantitate de 4 GB este totuşi puţină după standardele actuale, iar faptul că nu poate fi extinsă printr-un eventual upgrade este un detaliu de care trebuie ţinut seama la momentul achiziţiei.

În teste sintetice, performanţele măsurate sunt la un nivel modest printre platformele din generaţia Ivy Bridge, cu o penalizare suplimentară impusă de nefolosirea unui dispozitiv SSD pentru găzduirea sistemului de operare şi aplicaţii:

  • PCMark Vantage 64 bit – 4088 (Productivity – 3867, HDD – 2532)
  • PCMark 7 Basic – 2081
  • Cinebench R11.5 (OpenGL / CPU) – 7.79 fps / 2.40 pts
  • AIDA64 Cache & Memory – Read 9597 MB/s, Write 9891 MB/s, Latency 62,2 ns
  • x264_Benchmark_HD_v5.1 – 3.22 fps
  • WinRAR 4.2 – 2736 KB/s
  • SuperPI 1.5 XE – 21.220 s

Cum era de aşteptat, procesorul Intel Core-i3 cu eficienţă energetică ridicată face unele compromisuri la capitolul performanţă, obţinând în testele PCMark Vantage un scor de 4088 puncte, aflat destul de mult sub media laptopurilor cu procesoare standard din familia IvyBridge.

Tendinţa se păstrează şi testele pentru hard disk, unde benchmark-ul HD Tune Pro a măsurat un timp mediu de acces de 19.7 ms, specific mai degrabă HDD-urilor de generaţie mai veche. Acest detaliu se traduce într-un timp de aşteptare la pornirea sistemului de operare de 62 secunde.

Ecranul şi sunet

Asus VivoBook X202E vine echipat cu ecran de 11.6 inch, bazat pe o matrice de tip TN cu rezoluţie 1366×768 pixeli. Chiar dacă tehnologia folosită nu permite foarte mult, ecranul oferă totuşi unghiuri de vizibilitate acceptabile, nivel de negru satisfăcător şi o paletă de culori plăcută privirii. Timpii de răspuns nu foarte strânşi au ca rezultat un uşor efect de ghosting, vizibil la mutarea ferestrelor pe ecran şi unele scene rapide din filme, dar fără a afecta prea mult experienţa la vizionare. Mult mai deranjant este finisajul aplicat peste suprafaţa ecranului, al cărui luciu face ca folosirea în spaţii bine iluminate să pună mari probleme. În rest, luminozitatea nu pune probleme, iar sensibilitatea interfeţei multitouch de tip capacitiv permite un control precis şi eficient.

Sunetul redat prin difuzoarele integrate are claritate bună şi poate atinge un volum rezonabil, dar redarea frecvenţelor joase nu impresionează.

Temperaturi

Sistemul de răcire dimensionat pentru o configuraţie nu foarte solicitantă absoarbe aer rece printr-o perforaţie poziţionată aproximativ central, în partea inferioară a carcasei. Aerul cald este evacuat de-a lungul unei fante aşezate în dreptul balamalei pentru ecran, încălzind uşor suprafaţa touch a ecranului şi partea superioară a tastaturii, dar fără a genera prea mult disconfort. Temperaturile variază între aproximativ 50°C la funcţionarea în idle şi până la 88 – 90 °C dacă încărcăm procesorul comprimând o secvenţă video în format H.264. Indiferent de încărcarea a procesorului, zgomotul degajat de ventilator este neglijabil şi poate trece cu uşurinţă neobservat în condiţii de utilizare normală.

Autonomie

Chiar dacă se limitează la un acumulator Li-Polymer cu 2 celule, ales pentru greutatea modestă şi uşurinţa cu care poate fi strecurat în carcase subţiri, Asus VivoBook X202E-CT009H nu dezamăgeşte în testele de autonomie.

Asus VivoBook X202E - acumulator nedemontabil şi puţine opţiuni pentru upgrade

Luând în calcul procesorul Intel Core-i3-3217U şi hard disk-ul mecanic mai însetat de energie decât un SSD, timpul de exact 3 ore pentru redarea unui film cu rezoluţie 720p este un rezultat acceptabil, chiar dacă nu demn de laude.

După activarea plăcii de reţea wireless şi cu acelaşi profil ECO de gestionare a consumului de energie, Asus VivoBook X202E-CT009H a permis navigarea pe internet timp de 3 ore şi 18 minute.

Folosit exclusiv pentru editare text, având placa de reţea dezactivată şi luminozitatea ecranului redusă aproape la valoarea minimă, am obţinut o autonomie de 5 ore şi 25 minute.

Concluzie

Situat undeva la graniţa dintre lumea sistemelor ultrabook şi cea a laptopurilor tradiţionale, Asus VivoBook X202E oferă destul de mult pentru preţul său, fiind unul dintre cele mai ieftine laptopuri cu ecran touch de pe piaţă. În ciuda acestui detaliu, avem de-a face cu un produs care arată bine, oferă performanţe acceptabile şi vine cu un set interesant de dotări.

Sunt de apreciat finisajele de bună calitate şi portabilitatea. Tastatura este plăcut de folosit iar ecranul de 11.6 inch cu interfaţă touch poate fi util în anumite momente. Spre exemplu, dacă aşezăm laptopul pe picioare şi sprijinim spatele ecranului cu una din palme, interfaţa touch poate fi navigată într-un mod foarte asemănător unei tablete cu Windows 8. Pentru cei care preferă comoditatea unui touchpad poziţionat la nivelul palmei, ecranul touch va fi doar o dotare în plus ce vine cu dezavantajul curăţării periodice a urmelor de amprente şi luciul caracteristic ecranului unei tablete ieftine.

Asus VivoBook X202E

Prezentat ca un succesor pentru mini-laptopurile din gama EeePC, mai bine dotat şi cu performanţe superioare, Asus VivoBook X202E este disponibil în configuraţia prezentată la un preţ de 2400 Lei.

Părţi pozitive

Aspect plăcut şi finisaje de bună calitate
Ecran de calitate mulţumitoare, cu interfaţă multi-touch capacitivă
Tastatură chiclet şi touchpad spaţios
Sistem de răcire silenţios
Bine utilat la capitolul conectivitate

Părţi negative

Ecran lucios, incomod de folosit în spaţii bine iluminate
Memorie RAM ne-expandabilă
Hard disk încăpător, dar lent
Autonomia putea fi mai bună

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult