Cea mai ieftină tabletă din lume apare la începutul lui ianuarie

Cea mai ieftină tabletă din lume apare la începutul lui ianuarie

Ţi-ai făcut cumva planuri să vizitezi marele Taj Mahal? Foarte
bine. Ne-am gândit că ar fi interesant de ştiut, dacă tot ai drum
pe acolo, că începând cu 10 ianuarie 2011 indienii vor
lansa pe piaţă cea mai ieftină tabletă din lume
– un model
de 7 inch produs de HCL Technologies. Dispozitivul poartă numele de
Sakshat, are la bază platforma Android şi
va costa doar 35 $, o sumă cu care în ţările
civilizate nu treci nici strada.

Este adevărat că oferta de tabletă la 35 $ este adresată
studenţilor
. Cei care ţin cu tot dinadinsul să o
achiziţioneze vor fi nevoiţi să negocieze la negru cu studenţii
indieni.

Tableta de 35 $

Dacă modelul de 7 inch nu ţi se pare potrivit, află că în
decursul lui 2011 vor apărea şi versiuni de 5″ şi
9″
.

Tabletele au procesoare cu consum redus de putere (nu se
cunoaşte producătorul), 2 GB RAM, Wi-Fi şi webcam, dotări
suficiente pentru acces la Internet şi redarea de conţinut
multimedia elementar (muzică, filme DivX, Flash). Ele vor fi
însoţite de accesorii speciale cu panouri solare,
care vor asigura funcţionarea lor şi în zonele fără
electricitate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News