HP Envy M4 – notebook elegant pentru Windows 8

20.09.2012
HP Envy M4 - notebook elegant pentru Windows 8

HP Envy M4 preia multe din trăsăturile seriei premium Spectre XT, cum ar fi carcasa subţire din aluminiu şlefuit şi hardware-ul cu procesor Ivy Bridge pe 22 nm.

HP Envy M4

Deşi urmează liniile generale de design ale unui ultrabook de top, Envy M4 cade totuşi în categoria sistemelor laptop tradiţionale, cu greutate mărită dar şi unele accesorii care în mod normal nu se regăsesc la un sistem ultrabook, cum ar fi unitatea optică CD/DVD.

Ecranul ales pentru Envy M4 măsoară 14 înch în diagonală şi suportă rezoluţia 1366 x 768 pixeli. Sub capotă găsim o configuraţie cu procesor din gama Intel Core i3 sau Core i5. În funcţie de versiune, putem avea până la 8 GB memorie RAM şi HDD de 1 TB. Spre deosebire de mai costisitoarea serie ultrabook Spectre XT, Envy M4 vine fără dispozitiv SSD, însă avem posibilitatea de a opta pentru un SSD de 32 GB cu interfaţă mSATA, ce ia rolul de cache pentru ridicarea performanţelor HDD-ului principal.

HP Envy M4 - vedere spate

HP Envy M4 încorporează un webcam cu rezoluţie HD şi sistem audio marca Beats Audio, ce include subwoofer pentru gama frecvenţelor joase. Pentru preţul plătit primim tastatură chiclet şi touchpad capabil să interpreteze comenzi specifice noii interfeţe Windows 8. Alături de inscriptorul CD/DVD, pe carcasă mai avem porturi USB 3.0 şi o ieşire HDMI.

HP Envy M4 - vedere din lateral

Preţul de pornire pentru noul HP Envy M4 este de 899 dolari şi poate creşte în funcţie de dotările selectate.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult