Laptopurile colorate ASUS VivoBook S14 și S15, cu procesoare Ryzen 4000, sunt disponibile în România

01.09.2020
Laptopurile colorate ASUS VivoBook S14 și S15, cu procesoare Ryzen 4000, sunt disponibile în România

ASUS a adus în România laptopurile VivoBook S14 (M433) și S15 (M533), care atrag atenția prin carcasele în nuanțe mai puțin obișnuite.

Modelul mai mic, VivoBook S14, cântărește 1,4 kg, iar S15 are o greutate de 1,8 kg. Laptopurile includ taste Enter care iese în evidență, cu margini galbene, ecrane Full HD cu rame subțiri (raport ecran-corp de 86%) și procesoare AMD Ryzen.

Cel mai puternic model de procesor disponibil este Ryzen 7 4700U. Cele două computere portabile pot fi achiziționate cu o memorie RAM de până la 16 GB. Grafica inclusă este AMD Radeon, iar capacitatea maximă de stocare pe SSD disponibilă este de 1 TB.

Citește și: ASUS anunță ZenFone 7 și ZenFone 7 Pro cu ecrane AMOLED la 90 Hz și cameră triplă „flip”

Mai mult, VivoBook S14 și S15 dispun de module Wi-Fi 6 și includ ASUS NumberPad 2.0, un touchpad care poate funcționa ca o tastatură numerică.

Laptopurile, gândite pentru productivitate și divertisment, pot fi cumpărate în culorile Resolute Red, Gaia Green, Dreamy White și Indie Black. În cutia laptopurilor sunt incluse stickere cu desene și fraze unice.

ASUS VivoBook S14 / S15 sunt disponibile pe piața românească la prețuri care pornesc de la 2.700 de lei, cu taxele incluse.

Foto: ASUS

Citește și: Cât costă în România noua ediție a laptopului ASUS cu două ecrane

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult