LG Gram 14 review: ultrabook-ul (aproape) perfect

23.08.2022
LG Gram 14 review: ultrabook-ul (aproape) perfect

Cu toții ne dorim dispozitive cât mai compacte, pentru a fi ușor de transportat peste tot unde am putea avea nevoie de ele, însă portabilitate înseamnă de multe ori și compromisuri, uneori majore. LG a demonstrat de-a lungul anilor cu seria Gram că laptop-urile, de care mulți dintre noi avem nevoie pentru a putea lucra în era digitală, nu trebuie să fie grele sau mari. Recent avut pentru câteva săptămâni la test modelul LG Gram 14, care, în ciuda greutății de sub 1 kg, este un computer de lucru foarte performant, numai bun de luat peste tot.

LG Gram 14 adoptă un design foarte „cuminte”

Dacă mulți producători de laptop-uri încearcă să își decoreze laptop-urile în moduri care să iasă cât mai mult în evidență, LG încearcă să facă design-l seriei Gram cât mai simplu. Astfel, LG Gram arată ca oricare laptop de bază de 13-14”, cu o carcasă neagră cu textură mată și niciun element decorativ, în afara logo-ului de pe capac. Textura mată este însă și un avantaj, dar și un dezavantaj: atrage multe amprente. Din fericire, culoarea întunecată le mai ascunde, dar din anumite unghiuri, când lumina pică într-un anumit fel pe carcasă, amprentele se văd foarte pronunțat.

LG Gram 14 back side

Chiar dacă la un prim contact ar putea părea că avem de a face cu un laptop din plastic, acesta este, de fapt, construit din magneziu, material care asigură atât rezistență ridicată, cât și greutate redusă. Magneziul a devenit un material folosit de multe companii pentru realizarea de laptop-uri cât mai compacte, iar Gram beneficiază din plin de avantajele acestuia.

În ciuda faptului că avem de a face cu un laptop de dimensiuni mici, care integrează un ecran de 14” în corpul unui laptop care, tradițional avea ecran de doar 13” cu ramă mai groasă, LG consideră că nu trebuie să renunțăm și la port-uri de conectivitate. Astfel, avem la dispoziție un HDMI de dimensiuni normale, două port-uri USB-C și un jack de 3,5mm pe partea din stânga, alături de două port-uri USB-A și un cititor de carduri microSD pe partea din dreapta. Aș fi preferat un slot pentru carduri SD „normale” pentru folosirea alături de o cameră foto/video, dar probabil că dimensiunile reduse ale computerului nu permiteau instalarea lui.

Toate acestea sunt incluse într-un computer care are o greutate de 999 grame, adică doar cu un gram sub un kilogram. Totuși, atunci când vei pleca cu el într-o deplasare, va trebui să iei și încărcătorul de priză, singurul alt accesoriu inclus, care, surprinzător, nu este unul compact. Avem de a face cu un încărcător de 65W de dimensiuni normale, cu un cablu USB-C atașat permanent și un cablu detașabil cu mufă în formă de „opt” care se conectează la priză. Având în vedere că există deja încărcătoare de telefon cu putere comparabilă și dimensiuni mult mai scăzute, și că alți producători oferă încărcătoare mai compacte cu laptop-uri similare, m-aș fi așteptat ca un laptop numit „Gram” să ofere ceva mai ușor de transportat.

În ciuda dimensiunilor reduse, lui Gram 14 nu prea îi lipsește nimic

De fiecare dată când testez un laptop din seria Gram, nu pot să mă obișnuiesc deloc cu faptul că acestea sunt atât de ușoare. Chiar dacă arată exact ca un ultrabook normal, atunci când ridici laptop-ul de pe birou, simți că parcă lipsește ceva de la interior. Dar laptop-ului de față nu ii lipsește chiar nimic.

Avem de a face cu o tastatură de dimensiuni normale, cu butoane mari și o cursă satisfăcătoare în utilizare, care oferă un feedback tactil foarte bun în scris, alături de un trackpad de dimensiuni normale. Aș fi preferat însă un trackpad mai mare, mai ales că, în această zonă de preț, MacBook Air (M1 sau M2) au trackpad-uri mult mai mari. Din fericire, avem de a face cu un trackpad de calitate, cu o textură foarte plăcută la atingere, care permite alunecarea confortabilă a degetului și posibilitatea de a apăsa pe toată suprafața sa cu un click satisfăcător.

LG Gram 14 keyboard

Ecranul de 14” este de tip IPS, dar nu este unul pentru jocuri. Acesta este astfel limitat la 60 Hz și oferă rezoluție Full HD pe format 16:10 (1.920 x 1.200 pixeli), care asigură un spațiu mai mare pe verticală, foarte util în special în aplicații de productivitate. Documentele și tabelele vor afișa mai multe linii, la fel și paginile web, în timp ce utilizarea mai multor ferestre simultan va fi mai simplă. Sigur, vorbim totuși despre un ecran de 14”, deci se aglomerează destul de repede, dar poți face puțin mai multe decât pe un ecran de 13” pe format 16:9, cu siguranță. Altfel, ecranul are o luminozitate peste medie, culori bine calibrate din fabrică, unghiuri de vizibilitate foarte bune. Deși permite redarea de conținut HDR, acesta nu este 100% compatibil cu acest standard de redare, deci nu este un laptop pentru cei care se așteaptă la cea mai bună calitate a imaginii pentru filme.

Nici sunetul nu este competitiv cu alte computere din piață. Volumul maxim nu este remarcabil, fiind chiar scăzut. în opinia mea, dar măcar nu distorsionează sunetul și nici nu apar vibrații ale carcasei. Totuși, din cauza difuzoarelor și incintelor mici, sunetul nu este foarte bogat în frecvențe joase. Fiind vorba despre un laptop de la un brand premium, cu un preț nu tocmai mic, difuzoarele sunt însă semnificativ mai performante decât ceea ce găsim pe laptop-urile entry-level. Este clar însă că pentru dimensiuni reduse și greutate mică, sunt necesare anumite compromisuri, iar sunetul pare să fie cam cel mai mare.

LG Gram 14 front

Ce am apreciat la acest model este faptul că vine configurat cu un sistem de autentificare Windows Hello care folosește camera web și o cameră cu infraroșu pentru autentificare automată prin recunoaștere facială. Chiar dacă webcam-ul integrat este unul de calitate „obișnuită” pentru ultrabook-uri, adică unul cel mult mediocru, sistemul de autentificare funcționează impecabil și poți astfel să nu mai introduci niciodată parola pe Windows 11 (care vine preinstalat). Imediat ce boot-ează, laptopul te recunoaște și intră direct în desktop. Butonul de Power este puțin diferit de celelalte taste, având o înălțime mai mică și mă așteptam ca acesta să integreze și un senzor de amprentă, însă nu este cazul. Probabil că a fost schimbat design-ul tastei doar pentru a evita apăsările accidentale.

Autonomia este destul de bună pentru dimensiunile acestui laptop, Fiind promise peste 10 ore de utilizare la o încărcare completă pentru activități office, conform indicatorului din Windows 11. Totuși, pentru a atinge aceste performanțe de 10-12 sau chiar mai multe ore, trebuie să renunți la performanță. Astfel, va trebui să alegi profilul cel mai eficient, o luminozitate mai joasă pentru ecran și să nu rulezi aplicații care ar putea solicita prea mult procesorul. Realist, cred că majoritatea celor care vor folosi acest laptop pentru lucru, vor avea destulă energie pentru o zi normală, chiar și pe un profil mai ridicat de performanță. Desigur, performanța reală maximă este atinsă doar atunci când laptop-ul este în priză, așa cum este cazul pentru toate laptop-urile cu Windows.

LG Gram 14 power

Ce mi-a plăcut, în special în utilizarea pe baterie este faptul că ventilatoarele sunt extrem de silențioase. Într-o cameră liniștită, aerul condiționat se aude mai tare decât sistemul de răcire al lui LG Gram 14 chiar și în timpul unui test de procesor care ar trebui să streseze laptop-ul la maximum. Iar procesorul, în full load, nu încălzește carcasa prea mult, fiind complet confortabilă pentru utilizare în poală, de exemplu. Atunci când testele sunt rulate în priză, ventilatoarele pornesc ceva mai tare, dar și performanța crește semnificativ.

Deși experiența de utilizare cu acest laptop este în mare parte pozitivă, nu pot să nu menționez câteva probleme pe care le am cu producătorii de laptop-uri care oferă sisteme de operare preinstalate. Așa cum vine din fabrică, LG Gram pare să fie aproape inutilizabil. Nu numai că LG instalează multe aplicații proprietare, unele cu adevărat utile și altele mai puțin utile, dar obligă utilizatorii să folosească antivirusul McAfee, probabil cel mai răspândit „malware” pe care l-am întâlnit în ultimii ani. Cumva, acest software, încă de când pornește prima dată computerul după prima configurare, face totul atât de lent, încât nici măcar nu mai poate fi înregistrat un click dreapta pe desktop.

LG Gram 14 trackpad

După dezinstalarea McAfee, totul funcționează perfect, așa că dacă cumpărați un laptop LG sau de la alte brand-uri care vă forțează prin preinstalarea McAffe, Norton sau ale altor software-uri similare, recomand dezinstalarea lor. Windows Defender este o soluție decentă de protecție care rulează în fundal automat după dezinstalare, iar dacă vreți un plus de protecție, există și alte soluții de antivirus care sunt mult mai eficiente, fără să afecteze performanța computerului.

Performanța lui LG Gram 14 este peste așteptările obișnuite de la un ultrabook

LG Gram 14 este echipat cu un chipset de ultimă generație, un Intel Core i7-1260P, din seria cu consum redus. Acesta este construit să consume în medie cam 25W, de ajuns pentru a pune la muncă cele 12 nuclee de care dispune. Avem de a face cu 4 nuclee de performanță înaltă (P-Cores) cu 8 fire de execuție și 8 nuclee eficiente (E-Cores), fiecare cu câte un fir de execuție. În total, avem 16 fire de execuție, alături de un GPU Intel Xe integrat.

Chiar dacă Gram 14 nu este construit drept un computer pentru activități complexe, ci mai degrabă unul pentru office, datorită procesorului performant, stocării (destul de) rapide și memoriei RAM suficiente, acesta ar putea oferi și posibilitatea de a edita fotografii sau edita clipuri video, la nevoie. Desigur, aceste activități nu ar fi comparabile în performanță cu ceea ce ai putea face pe un computer mai puternic, dar pentru unii s-ar putea ca atât să fie de ajuns.

LG Gram 14 bottom

Benchmarks

Cinebench R23

  • Single-Core: 1.445
  • Multi-Core: 6.586

CrystalDiskMark

  • SEQ1M Q8T1: Read: 6418 MB/s Write: 2.677 MB/s
  • SEQ1M Q1T1: Read: 3676 MB/s Write: 2.661 MB/s

PCMark 10

  • Overall: 5.071
  • Essentials: 9.469
  • Productivity: 6.556
  • Digital Content Creation: 5.700

Este important însă să știți că este necesară puțină configurare pentru a accesa întreaga putere a acestui computer. Software-ul LG Smart Assistant este preinstalat, dar în niciun moment nu ești încurajat să îl folosești. Din el, poți alege unul din patru profiluri de performanță, legate strâns de sistemul de răcire. Cel „Normal” care vine standard este unul foarte silențios, însă nu poate să ofere decât jumătate din puterea procesorului, la o frecvență mică, de 1 GHz. Astfel, doar pe profilul High, LG Gram 14 își arată adevărata putere. Am fost surprins însă că ventilatoarele nu fac cu mult mai mult zgomot în acest mod, dar față de celelalte profiluri, măcar poți distinge clar sunetul lor. Cu puțină muzică peste, chiar și de la difuzoarele integrate, zgomotul poate fi acoperit complet.

De asemenea, dacă vreți să folosiți acest computer pentru editare de fotografii sau video, tot din LG Smart Assistant puteți configura monitorul pe un profil de culoare „natural”, pre-calibrat, care permite colorizare la standard profesional.

Concluzii

LG Gram 14 nu este nici pe departe ultrabook-ul perfect. Avantajele sale sunt clar legate de greutatea sa redusă și de faptul că într-un format compact oferă cam tot ceea ce ai avea nevoie de la un computer ultra portabil. Cu mici ajustări pe ici, pe colo, precum alegerea unui încărcător mai compact sau renunțarea la anumite pachete software preinstalate care pot dăuna experienței de utilizare, LG Gram s-ar apropia destul de mult însă de ultrabook-ul ideal.

În momentul de față, acesta este unul dintre cele mai performante, silențioase și ușoare modele din gama sa de preț, iar pentru mulți utilizatori aceste avantaje ar putea fi de ajuns pentru a-l alege.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult