LG Xnote Z330 – ultraportabil de 13.3 inch

06.12.2011
LG Xnote Z330 - ultraportabil de 13.3 inch

LG Xnote Z330 este un ultraportabil din gama premium, adăpostit într-o carcasă cu finisaje de cea mai bună calitate şi echipat cu un ecran de 13.3 inch, iluminat folosind tehnologie LED.

LG Xnote Z330

Ajutat de un procesor cu eficienţă energetică ridicată, din gama Intel Core i5 sau Core i7, Xnote Z330 promite performanţe competitive fără compromisuri asupra autonomiei sau portabilitate. Astfel, deşi măsoară mai puţin de 1.5 cm grosime şi cântăreşte doar 1.21 Kg, Z330 reuşeşte să ofere un timp de mobilitate de până la 6 ore cu o singură încărcare a acumulatorului.

LG Xnote Z330 pune la dispoziţie 4 GB memorie RAM DDR3 şi este disponibil în versiuni cu procesor Core i5-2467M sau Core i7-2637M, ambele cu placă video din seria Intel HD Graphics. Pentru spaţiu de stocare avem de ales între un SSD cu capacitatea de 120 GB şi interfaţă SATA 6Gbps, respectiv SSD de 256 GB, dar cu interfaţă mai lentă SATA 3Gbps.

LG Xnote Z330

Lista dotărilor mai cuprinde o placă de reţea WiFi b/g/n, conectivitate Bluetooth 3.0 + HS, Intel WIDI şi USB 3.0. Mai avem la dispoziţie un card reader, ieşire pentru căşti şi port HDMI.

Ecranul cu format wide suportă rezoluţia 1366 x 768 pixeli şi este încadrat de o ramă foarte îngustă, cu grosime de numai 8 mm, astfel încât dimensiunea finală a carcasei este comparabilă mai degrabă unui portabil cu ecran de 12 inch. Tastatura de tip chiclet este acompaniată de un trackpad cu diemsniui generoase, încadrat de un restpad cu finisaj din aluminiu şlefuit.

LG Xnote Z330

Xnote Z330 se bucură de noua tehnologie Intel Rapid Boot, ce permite pornirea sistemului de operare în doar 7 secunde, timp obţinut cu ajutorul unor optimizări la nivel hardware şi folosirea unui dispozitiv SSD foarte performant.

LG Xnote Z330 a fost lansat pentru început doar în Coreea de Sud şi poate fi achiziţionat pentru o sumă cuprinsă între 1509 şi 1863 dolari, în funcţie de configuraţia aleasă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News