Librem 15: un laptop puternic, complet open-source

26.01.2015
Librem 15: un laptop puternic, complet open-source

Cei care îşi construiesc computere au libertatea de a instala orice software doresc pe ele, întrucât componentele nu depind în general de software proprietar. Când vine vorba despre laptop-uri, este greu să scapi de software-ul implicit al producătorului, fie că vorbim despre suportul pentru un anumit sistem de operare, despre lipsa de driveri sau necesitatea de a folosi anumite aplicaţii proprietare pentru accesarea funcţiilor de conectivitate precum WiFi şi Bluetooth. Compania Purism doreşte să aducă pe piaţă un laptop complet open-source, pentru cei care preferă libertatea de a alege.

Computerul se numeşte Librem 15 şi este momentan în stadiu de proiect pe Crowd Supply. Vorbim despre un laptop puternic, care vine cu sistemul de operare Linux în varianta Trisquel, iar în pachet sunt incluse numai aplicaţii şi driveri open-source. Compania a promis că va încerca să ofere inclusiv sursele pentru BIOS şi firmware ale computerului, pentru a lăsa totul la îndemâna utilizatorilor. Din păcate însă, preţul pe care va trebui să îl plătim pentru un astfel de sistem este destul de ridicat, în mare parte din cauza numărului limitat de unităţi care vor fi produse.

Pentru un sistem cu procesor Intel Core i7 la 3,4 GHz, 4 GB memorie RAM, hard disk de 500 GB, display cu rezoluţie Full HD (1920 x 1080 pixeli) şi o unitate DVD-ROM, preţul de început este de 1.649 de dolari. Cei care doresc opţiuni în plus, precum un display UHD (3840 x 2160 pixeli) vor trebui să plătească încă 310 dolari în plus, cei care vor SSD de 1 TB vor adăuga 450 de dolari la preţul iniţial, iar 32 GB de memorie RAM încă 500 de dolari. Desigur, există şi variante intermediare de configurare, însă pentru configuraţia cea mai puternică poţi plăti un preţ apropiat de 3.000 de dolari. Deşi Purism promite livrare gratuită în Statele Unite, nu specifică costurile de livrare în alte teritorii, iar în Uniunea Europeană cu siguranţă vor apărea şi taxe în plus la vamă.

Desigur, acesta este costul pe care utilizatorii care vor libertate trebuie să îl plătească. În cazul în care Windows-ul şi aplicaţiile sale aferente nu sunt pe gustul vostru şi doriţi un computer portabil puternic şi complet deschis, Librem 15 pare să fie singura opţiune în acest moment. Mai sunt cinci zile până la finalul perioadei de finanţare şi deja pragul de bani necesari a fost depăşit. Purism promite să livreze primele unităţi începând cu luna aprilie a anului curent.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult