Motorola lansează tableta Xoom 2 şi Xoom 2 Media Edition

04.11.2011
Motorola lansează tableta Xoom 2 şi Xoom 2 Media Edition

Motorola Xoom 2 este mai arătoasă, mai performantă şi cu un pachet software îmbunătăţit faţă de prima versiune Motorola Xoom, tableta care a pionierat sistemul de operare Android 3.0.

Motorola Xoom 2

Xoom 2 este livrată cu Android 3.2, o versiune mai bine finisată de Honeycomb, ce va putea fi actualizată mai târziu la Android 4.0, sau Ice Cream Sandwich după cum mai este cunoscut.

Versiunea standard a tabletei Xoom 2 este echipată cu un ecran multitouch capacitiv de 10.1 inch, protejat folosind tehnologie Gorilla Glass. Xoom 2 Media Edition adoptă o construcţie mai compactă şi este echipată cu un ecran de 8.2 inch.

În afară de dimensiunea ecranului, cele două tablete diferă şi prin autonomia bateriei, estimată la aproximativ 6 ore pentru versiunea cu ecran de 8.2 inch şi 10 ore pentru cea cu ecran de 10.1 inch.

Motorola Xoom 2 Media Edition

Ambele tablete folosesc procesoare dual-core la 1.2 GHz, dispun de 1 GB memorie RAM şi 16 GB memorie internă. Pozele şi funcţia de captură video sunt asigurate de o cameră foto cu rezoluţie 5 MP, iar pentru apeluri video avem la dispoziţie o cameră frontală cu rezoluţie 1.3 MP.

La capitolul dotări speciale putem enumera serviciul MotoCAST de pe tableta Xoom 2 Media Edition, folosit pentru streaming de conţinut media. Versiunea cu ecran de 10.1 inch beneficiază în schimb de tehnologie Splash Guard, pentru mai multă rezistenţă la umezeală şi contactul accidental cu diverse lichide.

Tabletele Motorola Xoom 2 şi Xoom 2 Media Edition sunt aşteptate pentru început în Marea Britanie şi Irlana, unde vor ajunge după jumătatea lunii noiembrie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News