MSI GS65 Stealth Thin 8RF review: performanţă ridicată într-un corp compact şi uşor

13.06.2018
MSI GS65 Stealth Thin 8RF review: performanţă ridicată într-un corp compact şi uşor
Construcţie, design, ergonomie şi specificaţii

În ultimii câţiva ani am avut plăcerea de a testa laptop-uri de gaming produse de diverşi producători cu renume pe piaţă precum ASUS, Acer sau Lenovo. În ciuda faptului că MSI este un jucător important pe piaţa internaţională, în România are o prezenţă mai pronunţată pe partea de componente decât pe laptop-uri sau periferice de gaming. Se pare însă că producătorul taiwanez plănuieşte să mărească eforturile în această regiune, acum primind şi primul laptop MSI la test, modelul GS65 Stealth Thin 8RF, un veritabil ultraportabil de gaming.

Construcţie, design şi ergonomie

Am descris GS65 de la MSI drept un ultraportabil, întrucât acesta este unul dintre cele mai subţiri laptop-uri de gaming de pe piaţă. Acesta este construit într-o manieră nu foarte diferită de modelele ASUS Zephyrus sau Acer Triton 700, fiind echipat cu un cip grafic NVIDIA din gama superioară cu design Max-Q, lucru care asigură performanţă înaltă chiar şi într-un format compact.

La exterior, MSI GS65 Stealth Thin este realizat aproape în totalitate din aluminiu negru mat, care nu iese în evidenţă şi care nu este împopoţonat cu tot felul de luminiţe RGB sau alte detalii de design care să distragă atenţia. Avem de a face cu un laptop elegant, al cărui capac este teşit pe margini. Marginile sunt accentuate cu o culoare rose-gold, asemeni logo-ului MSI Gaming de pe capac. Zona din jurul tastaturii este de asemenea metalică, însă spre diferenţă de alţi producători care au realizat laptop-uri subţiri de gaming, tasatatura este aşezată în centrul dispozitivului, iar trackpad-ul sub aceasta.

Deasupra tastaturii sunt poziţionate fante de aserisire, această zonă devenind foarte fierbinte în timpul utilizării. Tastatura în sine este foarte interesantă însă. Aceasta nu integrează un numpad, însă vine cu taste destul de mari şi bine spaţiate pentru a asigura precizie în utilizare, în timp ce cursa acestora deşi nu este foarte lungă, beneficiază de un răspuns tactil satisfăcător. Aceasta este retroiluminată cu LED-uri RGB şi beneficiază de scurtături pentru anumite funcţii prin butonul FN. Trackpad-ul este însă ceva mai plictisitor, fiind de dimensiuni medii (nici prea mic, nici prea mare), cu acţionare mecanică pe întreaga suprafaţă şi compatibil cu gesturi multitouch. Acesta are în jurul său aceleaşi accente aurii pe care le-am întâlnit şi pe capac.

Partea de jos este în mare parte plictisitare, aici fiind vizibile doar picioruşele de stabilizare din cauciuc şi alte fante de aerisire, fără compartimente dedicate upgrade-urilor. Practic, pentru schimbarea memoriei RAM sau a SSD-ului, este necesară înlăturarea întregului capac.

Ecranul atrage atenţia imediat datorită ramei foarte subţiri pe trei dintre laturi, cu partea de jos mult mai pronunţată. Acesta este acoperit cu o protecţie din material mat, care nu atrage reflexii nedorite.

Ciudat este însă la un laptop de aproximativ 10.000 lei (sau mai mult, în funcţie de configuraţie) faptul că acesta poate să scârţâie atunci când este manevrat. Există posibilitatea ca unitatea testată să fi fost dezmembrată în trecut, întrucât sigiliul era rupt , însă chiar şi în asemenea situaţii, un laptop atât de scump ar trebui să fie mai bine „închegat”.

Ce nu dezamăgeşte însă este atenţia dedicată port-urilor de conectivitate. Gamerii au la dispoziţie cam tot ce şi-ar putea dori: trei USB-uri 3.1 pe format Type-A, un USB Type-C cu compatibilitate Thunderbolt, un mini DisplayPort, un HDMI 2.0, un port Ethernet şi mufe separate pentru căşti şi microfon. Poate că un card reader ar fi fost de asemenea necesar pentru cei care îşi doresc laptop-uri de gaming pentru a lucra în domeniul foto sau video, însă pentru gaming nu este o componentă atât de importantă.

MSI pare să fi acordat o atenţie mai mare design-ului decât întâlnim de obicei în cazul laptop-urilor de gaming. De exemplu, capacul are pe muchia de sus o mică excrescenţă care să facă deschiderea laptop-ului mai uşoară cu o singură mână. De asemenea, balamaua este foarte solidă şi stă întotdeauna în poziţia în care a fost pusă. Un alt aspect interesant, pe care rareori îl întâlnim pe laptop-uri de gaming este faptul că ecranul poate fi rabatat la 180 de grade, până într-o poziţie orizontală.

Specificaţii

  • Nume: MSI GS65 Stealth Thin 8RF
  • Ecran: 15.6”, IPS-level, Full HD, mat, 144 Hz
  • CPU: Intel Core i7-8750H (6-core/12-threads, 2,20-4.10 GHz, 9 MB cache)
  • GPU: Intel UHD 630 + NVIDIA GTX 1070 Max-Q 8 GB
  • RAM: 16 GB DDR4
  • SSD: Samsung 512 GB M.2
  • Sunet: stereo + Dynaudio
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 5, 3 x USB 3.1, 1 x Thunderbolt 3 Type-C, HDM 2.0, mini DisplayPort, 2 x 3.5 mm jack (căşti şi microfon)
  • Alte dotări: tastatura cu iluminare (RGB)
  • Acumulator: 4 celule (82 Wh)
  • Greutate: 1,8 kg
  • Sistem de operare: Windows 10 Pro (64 bit)

 

Experienţa de utilizare şi Software

Experienţa de utilizare

MSI GS65 este unul dintre puţinele laptop-uri de pe piaţă care se poate lăuda şi hardware de top şi cu un corp foarte compact, uşor de cărat oriunde. Cu o greutate de 1,8 kg şi un încărcător „slim” de 180W, acesta poate fi cu uşurinţă cărat în orice ghiozdan, nu doar în cele care pot găzdui laptop-uri de gaming. Acest lucru îl face foarte util în special celor care călătoresc şi au nevoie de un computer portabil foarte performant.

Am amintit anterior faptul că tastatura este bine proporţionată şi oferă un feedback foarte plăcut în utilizare, însă trackpad-ul ar fi putut fi mai mare. Chiar dacă un laptop de gaming este cu siguranţă utilizat în majoritatea timpului alături de un mouse, trackpad-ul de dimneisuni mai mari ar fi putut îmbunătăţi productivitatea pe acest sistem.

De fapt la capitolul productivitate, acesta are un mare potenţial, fiind echipat cu un procesor Intel Core i7 din generaţia a 8-a şi cu un cip grafic high-end, însă este greu de recomandat pentru astfel de cazuri de utilizare din cauza lipsei unui slot pentru carduri SD. De asemenea, ecranul nu este tocmai calibrat pentru a satisface astfel de nevoi, MSI prezentându-l doar ca „IPS-level” nu ca un monitor IPS „autentic”. În ciuda acestui lucru, ecranul oferă unghiuri de vizualizare foarte bune şi o viteză de împrospătare a imaginii de 144 Hz, ceva foarte util în special în jocuri.

Ne-am obişnuit ca monitoarele foarte rapide de PC să asigure şi un timp de răspuns de 1 ms GtG, însă MSI promite o latenţă mai realistă de 7 ms pentru acest monitor, care ar putea părea că este de şapte ori mai lent decât un monitor „normal” de gaming. Probabil că un jucător profesionist de jocuri din gama eSports ar putea sesiza cele 6 milisecunde în plus, însă noi în utilizare n-am sesizat.

Ba mai mult ecranul pare să fie de o calitate înaltă, fiind lipsit de efectul de ghosting care apare de obicei pe ecranele cu refresh rate mare din gamele inferioare sau medii. Luminozitatea nu este foarte mare însă, deci laptop-ul va fi greu de folosit pentru gaming în aer liber sau pe o valoare sub 75% a ecranului în lumină artificială. De asemenea, iluminarea nu este tocmai uniformă, suferind de efectul de „backlight bleeding” pe la colţurile de jos, efect care este vizibil în momente în care conţinutul de pe ecran este întunecat.

Avem de a face cu un sistem de răcire decent, care reuşeşte să ţină procesorul şi cipul grafic la un nivel de performanţă ridicat pe perioade lungi de utilizare, însă există două mici neajunsuri la acest capitol, ambele legate de dimensiunile reduse ale laptop-ului. În primul rând, cele două cipuri se încing destul de tare, chiar dacă nu depăşesc limitele de aproximativ 90 de grade. Consecinţa este că o mare parte din aerul fierbinte este degajat pe deasupra tastaturii, într-o zonă pe care ai putea să o atingi accidental atunci când nu foloseşti activ laptop-ul. Ba chiar şi tastele din partea de sus din stânga devin destul de calde în utilizare, ceva ce nu este tocmai plăcut (aer la 90 de grade plus construcţie metalică rezultă în suprefeţe fierbinţi).

De asemenea, cele două coolere sunt destul de mici în dimensiuni, fiind nevoite să intre în carcasa subţire a lui GS65. Astfel, acestea rulează la o turaţie foarte ridicată şi produc zgomot destul de mare. Am văzut cu siguranţă laptop-uri mai zgomotoase, însă este important de ştiut că în gaming, laptop-ul nu este tocmai silenţios. În idle şi în activităţi care nu implică cipul grafic, laptop-ul aproape că nu porneşte deloc coolerele.

Sistemul audio Dynaudio este decent, oferind sunet clar chiar şi pe setarea maximă de volum, însă volumul în sine nu este foarte puternic. Este potrivit pentru a asculta muzică într-o cameră liniştită, însă nu pentru mult mai mult. Pentru gaming este absolut necesară o pereche de căşti.

Autonomia poate să fie chiar foarte bună atunci când laptop-ul este folosit pentru browsing sau productivitate de birou, putând atinge valori de până la 5-6 ore, mai ales dacă display-ul este setat la 60 Hz şi luminozitatea undeva pe la 50%. Pentru gaming este însă necesară conectarea la priză. Cei care au nevoie de editarea rapidă a unui clip video în deplasări au în jur de două ore la dispoziţie până când laptop-ul rămâne fără energie. De asemenea, pe baterie, procesorul şi cipul grafic rulează la frecvenţe mai mici, deci performanţa lor va fi limitată.

Software

MSI, la fel ca şi alte companii insistă să umple laptop-urile sale cu bloatware precum Norton Internet Security, deci dacă doriţi să cumpăraţi un laptop produs de această companie, aşteptaţi-vă la ceva efort pentru o „curăţare” înainte de utilizare.

Pentru configurare şi monitorizare avem aplicaţia Dragon Center, care prezintă starea computerului (temperaturi, resurse disponibile, etc.), dar oferă şi acces la nişte setări care pot fi făcute şi din Windows precum setarea valorii DPI pentru interfaţă, sau setarea culorilor monitorului pentru diverse cazuri de utilizare (gaming, filme, etc.).

Aplicaţia Dragon Center poate fi cotrolată şi prin intermediul unei aplicaţii de mobil, care oferă acces rapid la aceste funcţii şi integrează ceva numit VoiceBoost, care poate prelua semnalul vocal din aplicaţiile VOIP şi îl face mai uşor de auzit în timpul jocului. Aplicaţiile compatibile sunt TeamSpeak, Raidcall, Skype şi Discord. În practică, software-ul oferă posibilitatea de a seta un balans între volumul apelurilor vocale şi volumul jocului.

La capitolul luminiţe RGB, MSI a realizat un parteneriat cu producătorul de periferice SteelSeries. Astfel, luminţele sunt controlate exclusiv prin aplicaţia SteelSeries Engine 3 care porneşte apoi o aplicaţie MSI. Fiecare tastă în parte poate fi setată individual, pot fi realizate grupuri de taste, pot fi ataşate culori sau efecte fiecărui element de pe tasatatură şi există şi câteva efecte care pot fi ataşate acestora.

Aplicaţia nu este chiar cea mai intuitivă, însă nici foarte complicată, iar rezultatele finale sunt foarte plăcute, iluminarea fiind foarte bine realizată.

Performanţă şi concluzii

Performanţă

ÎMSI GS65 s-a comportat foarte bine în teste, fiind un laptop foarte performant pentru dimensiunile sale. Avem posibilitatea de a folosi ecranul cu 144 Hz la maximum, întrucât multe jocuri testate pot trece de 100 de cadre pe secundă chiar şi pe setări înalte.

Ca de obicei, toate testele în jocuri au fost rulate în rezoluţie Full HD cu pe profilele cele mai înalte de setări, cu opţiunile de antialiasing dezactivate. Având în vedere performanţa atinsă în multe dintre titluri, probabil că multe pot atinge 144 FPS sau mai mult cu anumite detalii mai pretenţioase setate pe valori mai joase. Aici ar fi fost utilă integrarea tehnologiei G-SYNC de la NVIDIA, care ar fi putut asigura timpi de răspuns mai bine echilibraţi între cadre prin ajustarea dinamică a ratei de împrospătare. 

Am ales alte patru modele de laptop-uri pe care le-am testat anterior pentru comparaţii. Avem un laptop Acer Helios 300 cu cip grafic GTX 1060, modelul de pe treapta imediat inferioară, un ASUS ROG G752 cu GTX 1070, modelul „complet” al acestui cip grafic, cu performanţă mai bună şi două modele cu GTX 1080, una Max-Q şi una normală: Zephyrus de la ASUS şi Predator 17 X de la Acer. Testele au fost realizate de-a lungul timpului, deci există posibilitatea ca anumite jocuri care încă primesc suport să fi fost actualizate şi optimizate mai bine între timp, iar driverii NVIDIA să fi îmbunătăţit pe alocuri performanţa în anumite titluri. Comparaţia are doar rol demonstrativ, fiind astfel mai evidentă diferenţa de performanţă între cipul grafic GTX 1070 Max-Q şi celelalte cipuri grafice de gaming mobile de la NVIDIA. Întrucât nu toate laptop-urile beneficiază de acelaşi model de procesor sau de răcire la fel de eficientă, performanţa în anumite titluri este puţin ciudată (de exemplu sunt momente în care GTX 1070 întrece GTX 1080 Max-Q).

Testele sintetice ne confirmă faptul că procesorul i7-8750H rulează la parametri optimi, apropiindu-se de un scor de 1.000 cb în testul Cinebench R15 şi de o viteză de aproximativ 13 MB/s în testul WinRar, în timp ce testele de SSD confirmă că avem de a face cu un model Samsung foarte performant, care poate atinge viteze de până la 2 GB/s. Desigur, în copierea de fişiere multiple de dimensiuni diferite, viteza scade undeva pe la 250 MB/s.

Test Scor
PCMark Creative 4.476 puncte
Cinebench R15 GPU: 99,98 FPS, CPU: 938 cb
WinRar 13.395 KB/s
HDTune SSD (Read) 608,3 MB/s
CrystalDiskMark SSD Seq Q32TI Read: 2079,1 MB/s Write: 2013,4 MB/s
CrystalDiskMark SSD 4K Q32TI Read: 345 MB/s Write: 259,9 MB/s

Concluzii

MSI GS65 Stealth Thin 8RF este vârful de gamă în oferta MSI, fiind echipat cu un procesor hexa-core, un GPU foarte puternic şi un SSD performant. Toate acestea sunt integrate într-o carcasă foarte subţire şi alăturate unui monitor foarte rapid, în special în comparaţie cu alte modele de pe piaţă.

Desigur, laptop-ul are câteva neajunsuri, precum încălzirea carcasei în jocuri, lipsa unui card reader, lipsa tehnologiei G-SYNC şi alte câteva probleme în mare parte minore. G65 este însă un laptop pentru utilizatorii care vor performanţă şi portabilitate indiferent de preţ, iar MSI livrează fără probleme la aceste capitole.

Părţi pozitive

Design compact
Configuraţie puternică
Construit din materiale de calitate
Ecran rapid pentru gaming
Multe port-uri de conectivitate

Părţi negative

Nu are card reader
Carcasa se încinge foarte tare în gaming
Construcţia putea fi puţin mai solidă
Ecranul nu este foarte luminos

Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult