Tips & Tricks – la ce să te uiţi când cumperi un laptop

04.04.2008
Tips & Tricks - la ce să te uiţi când cumperi un laptop
Procesorul. Memoria RAM.

Procesorul

Piaţa procesoarelor mobile este dominată la ora actuală de Intel şi ale lor Core 2 Duo. Soluţiile de la AMD au ajuns în segmentul entry level şi cred că va mai trebui să aşteptăm ceva timp o replică pe măsura chipurilor de la Intel. Raportându-ne exclusiv la situaţia actuală, recomandăm procesoarele Core 2 Duo din seriile T5000 sau T7000. În segmentul entry level, evitaţi laptopurile cu procesoare mai vechi Pentium M sau Celeron M, semnificativ mai lente decât noile Core Duo din seria T2000. Acestea din urmă ar fi soluţia optimă pentru cei cu bugetul limitat.

Asus X51 - dotat cu procesoare Intel din seria T2000

La polul opus, cei interesaţi de perfomanţă maximă ar putea să caute procesoare Intel Core 2 Duo T7000 la frecvenţe cât mai mari sau noile Intel Core 2 Extreme X9000. Ele vor fi găsite pe dispozitivele cu ecran de 17” şi doar pe câteva modele de 15.4”, precum Alienware Area-51 m15x. Indiferent de modelul şi seria din care face parte procesorul, diferenţa de frecvenţă va fi proporţională cu performanţa. Trebuie ştiut că între seria T2000 şi seria T5000 de la Intel există un spor de performanţă ceva mai semnificativ. Dacă ar fi însă să alegeţi între un laptop cu procesor T5000 şi unul cu procesor T7000, vă recomandăm să mergeţi pe soluţia care oferă o placă video mai bună, mai multă memorie RAM sau un harddisk mai mare.

Alienware Area-51 m15x

Memoria RAM

Memoria RAM se dovedeşte a fi în unele cazuri mai importantă pentru performanţa sistemului decât procesorul. Trebuie ştiut că majoritatea laptopurilor dispun de două sloturi pentru memorie la care are acces utilizatorul. Modulele iniţiale pot fi schimbate cu unele compatibile, iar la ora actuală memoria RAM pentru portabile este uşor de găsit şi nu costă foarte mult. Recomandăm celor care dispun de doar 512 MB de memorie RAM DDR2 să mai cumpere un modul de 1 GB sau 2 GB, sau să înlocuiască modulele vechi cu altele de capacitate mai mare.

Putem spune fără să greşim că 2 GB de memorie RAM sunt o cantitate optimă pentru cerinţele actuale. În cazul în care v-aţi speriat de Windows Vista sau probleme de incompatibilitate ale aplicaţiilor v-au reţinut să faceţi upgrade-ul de la Windows XP, 1 GB de RAM sunt suficienţi pentru acesta din urmă. Totuşi, mai devreme sau mai târziu va trebui să treceţi în tabăra modernă şi 1 GB nu va mai fi de-ajuns. Pentru cei care dispun de Windows Vista, nu au acces la modulele RAM fără să compromită garanţia laptopului şi au în dotare doar de 1 GB RAM, există soluţia numită ReadyBoost.

Windows ReadyBoostWindows ReadyBoost este o modalitatea de a îmbunătăţi într-o oarecare măsură performanţa per ansamblu a sistemului prin folosirea unei memorii flash externe. Cele mai uzuale dispozitive sunt stick-urile USB şi cardurile SD. După conectarea unuia din cele două, Windows Vista va realiza un test de viteză şi vă va anunţa dacă poate folosi acea memorie. ReadyBoost implică folosirea spaţiului de pe acel stick USB sau card pentru memoria virtuală. Aceasta este folosită de sistemul de operare pentru a stoca temporar datele cu care lucrează procesorul şi care nu au loc sau nu este necesar să fie încărcate în memoria RAM. Memoria virtuală este de obicei creată pe harddisk, pe partiţia sistemului de operare.

Din păcate, discul dur are o viteză de citire aleatorie mică, iar viteza de lucru cu datele din memoria virtuală este scăzută. Aici intervine memoria flash la care accesul aleatoriu se face instantaneu. Nu vă aşteptaţi la un spor de performanţă semnificativ dacă folosiţi ReadyBoost, dar el va exista. Cantitatea de memorie pentru stick-ul USB sau cardul folosit ar trebui să fie de 1 GB sau 2 GB. Mai trebuie ţinut seama de faptul că memoria flash are un număr limitat de rescrieri pentru fiecare bit de memorie, iar utilizarea ei în felul descris mai sus va scurta, poate chiar semnificativ, durata de viaţă a ei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News