Zvon: Apple ar putea ține un nou eveniment de lansare pentru un MacBook cu ARM

16.10.2020
Zvon: Apple ar putea ține un nou eveniment de lansare pentru un MacBook cu ARM

În anii trecuți, Apple ar fi organizat unu, poate maxim două evenimente de prezentare în toamnă. Din cauza pandemiei însă, compania a ținut deja două prezentări și încă nu a anunțat tot ceea ce a promis în urmă cu doar câteva luni. La WWDC 2020, Apple a anunțat oficial procesoarele Apple Silicon, variante ARM dedicate computerelor sale din gama Mac. Tot acolo, a spus că primul său computer cu ARM se va lansa înainte de sfârșitul anului. Suntem la mijlocul lunii octombrie și încă nu am primit acest anunț, deși am avut parte de două evenimente de prezentare. Se pare că Apple va anunța primul MacBook cu ARM în cadrul unui nou eveniment.

Când va lansa Apple noul MacBook cu ARM

Așa cum era de așteptat, Apple va mai ține un eveniment de prezentare, de data aceasta în luna noiembrie. Acesta ar fi al treilea eveniment consecutiv, ținut la distanță de o lună de precedentul. Dacă evenimentele precedente s-au concentrat fiecare pe câte două produse (Apple Watch și iPad sau iPhone și HomePod), în cazul de față este posibil să vedem doar un anunț important.

Conform Jon Prosser, leaker cu notorietate și creatorul canalului de YouTube Front Page Tech, evenimentul Apple pentru lansarea primului laptop MacBook cu procesor Apple Silicon bazat pe arhitectura ARM, va avea loc pe data de 17 noiembrie. Această dată este destul de atent aleasă, întrucât pică înaintea evenimentului Black Friday cu aproape două săptămâni. Asta pentru că plănuiește să aducă acest produs în magazine chiar în ziua cu cele mai mari reduceri.

Strategia nu este nemaivăzută. De altfel, atât Microsoft, cât și Sony, au pus lansările noilor lor console Xbox Series S/X și PlayStation 5 cu 1-2 saptamani înainte de Black Friday, pentru a avea consolele la raft în ziua în care se fac cele mai multe cumpărături, chiar dacă cel mai probabil acestea nu vor fi reduse.

Primul MacBook cu procesor ARM ar putea fi chiar un model MacBook standard, fără să fie încadrat în seriile Air sau Pro. Ultima generație de MacBook a lansată în 2015 și a introdus pentru prima dată tastele Butterfly, și folosea procesoarele Intel Core M. Din acest motiv au fost și scoase de la vânzare, întrucât tastaturile nu erau fiabile, iar procesoarele erau prea lente și prea scumpe pentru a asigura o performanță de bază bună.

Ce avantaje ar oferi un astfel de PC

Un MacBook cu procesor ARM la fel de puternic precum un Apple A14 Bionic ar putea asigura dezvoltarea unui laptop cu macOS semnificativ mai ieftin și mai puternic decât ce oferea Apple ca dispozitiv de intrare în gamă. Acest procesor se regăsește deja în iPad Air 4, iar Apple spune că această tabletă este deja mai puternică decât alte laptop-uri la același preț și oferă o autonomie mai bună. De fapt, autonomia ar putea fi punctul forte al unui laptop cu procesor ARM, întrucât va oferi o baterie mult mai mare decât ce găsim pe tablete și telefoane.

Prosser spune că dacă într-adevăr evenimentul va avea loc pe 17 noiembrie, Apple va face anunțul și invitația oficială la evenimentul digital pe data de 12 noiembrie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult