Apple Studio Display integrează la interior un întreg iPhone 11, cu iOS 15.4 și 64 GB stocare

22.03.2022
Apple Studio Display integrează la interior un întreg iPhone 11, cu iOS 15.4 și 64 GB stocare

Monitorul Apple Studio vine cu un preț cel puțin „piperat”, având în vedere că este cam la fel de performant precum modelul LG UltraFine lansat în urmă cu câțiva ani. Se pare însă că prețul mai mare este justificat de faptul că, la interior se află practic un întreg iPhone 11, cu tot cu iOS 15.4, cea mai recentă versiune, cât și cu 64 GB stocare internă. Acestea sunt necesare pentru controlul camerei web integrate și, probabil pentru a asigura sunetul 3D de pe difuzoarele stereo.

Apple Studio Display este la fel de performant ca un iPhone, dar interfața software este inaccesibilă

Apple a menționat în timpul prezentării monitorului că acesta integrează chipset-ul Apple A13, același pe care l-am găsit în urmă cu mai bine de doi ani pe seria iPhone 11. Nu știam însă că monitorul rulează practic în fundal un propriu sistem de operare și nu doar un firmware care să predea procesarea comenzilor către computerul la care este conectat. Informațiile tehnice pe care le poți vedea despre dispozitiv în terminalul din macOS dezvăluie însă faptul că acest monitor este practic la fel de puternic precum un smartphone sau o tabletă iPad.

Acest hardware este necesar pentru a permite funcționalitatea Center Stage, care folosește AI pentru a urmări subiectul în cadru de pe camera web integrată, o funcție care este momentan disponibilă doar pe tablete iPad și noul iMac . Nici măcar noile modele MacBook Pro, cu notch în ecran, nu oferă această capabilitate.

Dar aceasta pare să fie o soluție destul de complexă la o problemă relativ mică. Întrucât monitorul nu poate funcționa pe cont propriu și nici nu poți instala alt software pe el, nu este clar de ce include și cei 64 GB de stocare (din care doar 600 MB sunt ocupați) și probabil 3 sau 4 GB RAM. Este posibil ca Apple să folosească însă componente de iPhone direct, fără să le mai adapteze la un nou design, fiind o soluție mai ieftină decât investiția de bani și timp în cercetare extra pentru a aduce modificări.

Monitorul ar putea fi transformat într-un soi de Apple TV în viitor

În timp, Apple ar putea „activa” monitorul pentru a funcționa asemeni unui dispozitiv Apple TV (care include chipset-ul Apple A12, în prezent), iar port-urile USB de pe spate ar putea asigura compatibilitate cu tastaturi și mouse. Probabil că modulele wireless și Bluetooth nu au supraviețuit tranziției, însă. Având în vedere că Apple nu permite nici măcar upgrade-ul de SSD atunci când există un slot liber, sunt probabil slabe șansele să vedem un Studio Display independent, care să folosească hardware-ul său intern.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult